Dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale şi combaterea corupţiei vor fi priorităţile lui Eduard Hellvig la şefia SRI

Europarlamentarul liberal, Eduard Hellvig, este propunerea preşedintelui Klaus Iohannis, pentru conducerea Servicului Român de Informaţii, dar acesta are nevoie şi de votul Parlamentului, pentru a ocupa funcţia. Şeful statului a precizat că, înainte de a face nominalizarea, a avut discuţii cu liderii tuturor partidelor parlamentare. Imediat după anunţul făcut de preşedinte, Eduard Hellvig a scris, pe contul său de Facebook, că dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale şi combaterea corupţiei vor fi priorităţile sale la şefia SRI, scopul fiind întărirea statului de drept. Viitorul director al SRI s-a născut în 1974, la Zalău, şi este absolvent de Ştiinţe Politice. Din 2008, este membru al Partidului Naţional Liberal, iar în 2012 a facut parte din Guvernul Victor Ponta, ca ministru al Dezvoltarii Regionale şi Turismului.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 februarie)