Poliţia Rutieră Ilfov desfăşoară controale pe DN 1

Poliţia Rutieră Ilfov desfăşoară, astăzi, pe DN 1, în zona localităţii la Otopeni, o acţiune de control pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care nu poartă centura de siguranţă în trafic. Poliţiştii verifică şi dacă şoferii respectă noul regulament privind transportul copiilor în maşină – relatează redactorul Radio România Actualităţi, Alexandru Lancuzov. Vă reamintim că, din 14 februarie, legislaţia privind scaunele auto pentru copii a fost îmbunătăţită: acestea sunt obligatorii pentru transportul copiilor care nu depăşesc 1,35 de centimetri, iar centura de siguranţă nu trebuie să treacă peste faţa celor mici. Totodată, potrivit Codului Rutier, centura de siguranţă este obligatorie şi pentru ocupanţii banchetei din spate a autoturismului, amenda minimă fiind de 97,5 lei şi două puncte de penalizare. Poliţia reţine permisul de conducere în cazul în care un şofer acumulează 15 puncte de penalizare în şase luni.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 februarie