Beneficiile migdalelor, nucilor, fisticului și caju-ului asupra sănătății

 Subestimate ca gustări hrănitoare, aceste fructe cu coaja tare- migdale, nuci, fistic și caju- au fost asociate cu scăderea colesterolului, o mai bună sănătate a inimii, controlul greutății și chiar cu scăderea riscului de cancer.

Migdalele conțin foarte multe fibre și sunt bogate în vitamina E, un puternic antioxidant. O serie de studii au relevat faptul că migdalele ajută lamigdale scăderea în greutate, la reducerea conținutului de zahăr în sânge și protejează intestinul deoarece conțin bacterii bune care susțin sistemul imunitar al organismului.

Aproximativ 23 de migdale conțin 170 de calorii și 15g de grăsime

Nucile, au conținutul cel mai ridicat de antioxidanți dintre toate aceste tipuri de fructe. Antioxidanții contribuie la protejarea organismului împotriva bolilor de inimă, cancerului și îmbătrânirii premature. Potrivit nutriționistului american Joy Bauer, nucile sunt cele mai bogate în acizii grași omega-3, utili în lupta împotriva inflamației. Ele reprezintă o sursă importantă de grăsimi nesaturate sănătoase, dacă nu sunteți un fan al peștelui, aliment în care acestea predomină.

14 jumătăți de nuci sunt echivalentul a 185 de calorii și 18 g de grăsime

Fisticul are conținutul cel mai scăzut în calorii. El ne poate ajuta de asemenea să respirăm mai ușor. Cercetătorii de la Universitatea din Texas MD Anderson Cancer Center au constatat că consumul a circa 50 de grame de fistic pe zi pot reduce riscul de cancer pulmonar. Fisticul conține potasiu, un mineral esential pentru un sistem nervos sănătos și constituie o sursă bună de vitamin B6.

Aproximativ 50 de boabe de fistic conțin 160 de calorii și 14 g de grăsime

Caju-ul impulsionează creierul, fiind deosebit de bogat în fier și zinc. Fierul contribuie la transportul oxigenului la nivel celular, prevenind anemia iar zincul este esențial în susținerea sistemului imunitar. Caju sunt de asemenea o sursă bună de magneziu. Magneziul poate contribui la îmbunătățirea memoriei și protejează împotriva pierderilor de memorie cauzate de îmbătrânire potrivit unui studiu al jurnalului Neuron.

18 caju sunt echivalentul a 165 de calorii și 13 grame de grăsime

Traducere si adaptare: www.everydayhealth.com

Carmen Oprea