Los Angeles se pregăteşte pentru decernarea premiilor Oscar

Los Angeles-ul, cetatea filmului, se pregăteşte de cea mai importantă noapte a sa: decernării premiilor Oscar. Actorul Neil Patrick Harris va fi gazda celei de-a 87-a ediţii, care va începe la ora 3:30 noaptea, ora României. Specialiştii vorbesc despre cea mai stransă cursă din ultimul deceniu. 8 filme se luptă pentru marele trofeu: American Sniper, Birdman, Boyhood, The Grand Budapest Hotel, The Imitation Game, Selma, The Theory of Everything şi Whiplash. Cine va caştiga? Vom afla în această noapte. Cine ar trebui să câştige, în opinia specialiştilor aflăm acum, de la corespondentul RRA în Statele Unite, Doina Saiciuc.
Corespondenţă din Statele Unite ale Americii – Reporter: Doina Saiciuc – Birdman sau Boyhood? Se pare că membrii Academiei de Film de la Hollywood vor decide Oscarul pentru cea mai bună producţie cinematografică în această seară între cele două filme. Votul pentru Oscaruri s-a închis marţi, drept care predicţiile specialiştilor vin în avalanşă. Cei mai mulţi spun că va câştiga Birdman, în regia lui Alejandro González Iñárritu, un film apropiat ca poveste Hollywood-ului, un film despre puterea filmelor. Alţii cred că va câştiga Boyhood, în regia lui Richard Linklater, ca fiind filmul anului 2014, inteligent de ostentativ, accesibil, distinct şi inocent de neconvenţional. Cei trei critici de film de la cotidianul „The Washington Post” cred că Oscarul pentru cel mai bun regizor va fi decernat lui Richard Linklater, pentru Boyhood: „Domnul Linklater a lucrat 12 ani de zile pentru a face acest film”. Alţii prezic că Oscarul pentru cel mai bun regizor îi va reveni lui Alejandro González Iñárritu, care este favorizat de Asociaţia Directorilor, ceea ce ar însemna 90% rată de certitudine pentru această categorie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 februarie)