Armata ucraineană anunţă că nu poate să înceapă retragerea armamentului greu de pe linia frontului din estul ţării

Armata ucraineană a anunţat că nu poată să înceapă retragerea armamentului greu de pe linia frontului atât timp cât rebeli pro-ruşi vor continua să bombardeze poziţiile sale. Anatoly Stelmakh, purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat reporterilor că rebelii continuă să tragă. Ambele părţi au convenit, la sfârşitul săptămânii trecute, să înceapă în curând să îşi retragă armamentul greu, conform unui acord de pace încheiat în această lună. Acordul a fost perfectat în capitala belarusă Minsk şi el a fost mediat de Franţa şi Germania. Aproape 5.700 de persoane au murit şi alte 1,5 milioane şi-au părăsit locuinţele de la izbucnirea luptelor în regiunile Doneţ şi Luhansk, în aprilie trecut, potrivit Naţiunilor Unite.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 februarie)