Locuitorii din Spania au simţit un cutremur cu o intensitate importantă

Locuitorii din Spania au simţit în această după-amiază un cutremur cu „intensitate importantă”, potrivit specialiştilor, în centrul, estul şi sud-estul Peninsulei Iberice. Institutul Naţional de Geografie a confirmat că seismul a avut o magnitudine de 5,4 pe scara Richter şi că epicentrul a fost localizat în provincia Abalcete, în regiunea Castilla La Mancha, la o adâncime de 10 kilometri, în zona localitaţii Ossa de Montiel. Corespondentul RRA Anamaria Damian relatează.

Reporter: Cutremurul a fost mai puternic în provincia Castilla La Mancha, unde locutorii au relatat că au auzit un zgomot puternic, au simţit cum se mişcă mobila din locuinţe şi în mai multe case au apărut crăpături în pereţi. În zona Madridului, cutremurul s-a simţit timp de aproximativ două secunde şi a declanşat înmulţirea apelurilor la Centrul de urgenţe 112. Nu au fost înregistrate victime sau pagube, dar cei mai mulţi locuitori din zonele afectate au fost speriaţi din cauza acestui incident. Conform experţilor, magnitudinea mişcării seismice simţite luni, la Madrid, Alicante sau Murcia este una importantă, amintind de cutremurul din Llorca, din anul 2011, în timpul căruia s-au înregistrat importante pagube materiale.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 februarie