Calendarul evenimentelor, 24 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Președintele României, Klaus Iohannis participă la ședința de bilanț a Direcției Naționale Anticorupție pe anul 2014 – ora 11:00, la Cercul Militar Național, Sala de Marmură
* Chişinău: Vizita oficială a Preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Republica Moldova (24 – 25 februarie). Din program:
►Bucureşti
• aprox. ora 14:00 – declaraţie de presă – Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’ Otopeni, Salonul Oficial
► Chișinău (Republica Moldova)
• ora 15:40 – ceremonia primirii oficiale – la Reședința de Stat
• ora 15:50 – tête-à-tête cu Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti – la Reședința Președintelui
• ora 16:20 – fotografie oficială – la Reședința de Stat
• ora 16:25 – convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale – la Reședința de Stat
• ora 17:00 – declarație de presă comună cu Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti – la Reședința de Stat
• ora 17:30 – convorbiri cu Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici – la Reședința de Stat
• ora 19:20 – dineu oficial oferit de Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti – la combinatul de vinuri „Cricova”

– Parlament
* Comisiile reunite pentru afaceri europene ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au o întrevedere cu delegaţia parlamentară sârbă condusă de Aleksandra Djurovic, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Republicii Serbia – ora 11:00, la Sala Dimitrie Cantemir
* Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale – ora 16:00
* Madrid: Vizita unei delegaţii parlamentare a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării (21 – 25 februarie). Delegaţia parlamentară este alcătuită din deputatul Mircea Dolha – şeful delegaţiei şi vicepreşedinte al Comisiei, Mihai Deaconu (PP-DD) – membru, Aurelian Mihai (PNL) – membru şi Eugen Tomac (neafiliat). Din program:

– Senat
* lucrări în Comisiile permanente:
* ora 15:00 – lucrări în plen
* Senatorul Ioan Ghişe şi conf. univ. dr. Ion Corbu, organizează o conferinţă de presă cu titltul: „Anunţ privind lansarea unui nou partid: Prezentare proiect şi program politic – Rezumat” – ora 14:00, la Sala presei, la Senat, Sala presei, nivelul P1. Grup de iniţativă – senator Ioan Ghişe şi conf. univ. Dr. Ion Corbu
* Bruxelles: Preşedintele Senatului României, Călin Popescu – Tăriceanu, se întâlneşte cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – şedinţă în plen
– Uniunea Europeană
* Centrul de Informare Europe Direct Bucureşti din cadrul Institutului European din România organizează „Gala Stagiarilor și Bursierilor Europe Direct București” – ora 15:00, la Spațiul Public European, Str. Vasile Lascăr, nr. 31

– Ministere
* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice, Daniel Ioniță a delegaţiei Comisiei pentru politică externă a Adunării Naţionale a Republicii Serbia – ora 9:30, la sediul MAE
* Primirea de către ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr a Ambasadorului Republicii Italiene în România, Diego Brasioli – ora 11:00, la sediul MAE
* Târgovişte: Universitatea „Valahia” din municipiu inaugurează clădirea care va găzdui Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei, Facultatea de Ingineria Mediului şi Ştiinţa Alimentelor şi Facultatea de Ingineria Materialelor şi Mecanică – ora 14:00. Invitaţi – premierul Victor Ponta şi ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu
* Albania: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) – la Tirana

– Casa Regală
* Chişinău: În cadrul turneului public pe care îl efectuează în perioada 18 – 24 februarie, Alteța Sa Regală Principele Nicolae vizitează Universitatea de Stat și Liceul Gheorghe Asachi

– Justiţie
* Prima şedinţă a Consiliului Naţional de Integritate – ora 10:00, la Senat
* Nou termen în dosarul „Referendumului”, în care este judecat ministrul Liviu Dragnea – la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul în care deputatul Ion Stan a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru trafic de influenţă
* Înalta Curte de Casaţie şi justiţie urmează să decidă asupra cererii deputatului Sebastian Ghiţă de ridicare a măsurii controlului judiciar, în dosarul de sprijinire a unui grup infracţional organizat, în care mai sunt implicaţi deputatul Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, dar şi Iulian Herţanu, c

– Sindicate, Patronate
* Are loc un protest organizat de Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi – ora 10:00, la Primăria Municipiului Bucureşti

– Social
* Alba Iulia: Deschiderea oficială a „Job Clubului Alba Iulia – Regiunea Centru”, un spaţiu dedicat şomerilor sau persoanelor inactive, în cadrul căruia aceştia vor fi consiliaţi să-şi găsească un loc de muncă – ora 10:30, la sediul din Strada Nicolae Titulescu nr. 10D, lângă AJOFM Alba

– Economic
* Conferinţă pe teme energetice – ora 9:00, la Hotel Radisson Blu, Sala Atlas
* Premierea câştigătorilor celei de-a doua ediţii a competiţiei BVB Invest Quest – ora 9:30, Bd. Carol I nr. 34-36, etaj 1
* Conferinţa „Aderarea României la Euroland: Paşii până să intrăm, la ce să ne aşteptăm”, organizată de publicaţia cursdeguvernare.ro cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) – ora 10:00, la sediul CCIR Business Centre, Amfiteatrul Al. I. Cuza
* Conferinţă de presă pe tema planului de reorganizare a activităţii Oltchim SA, a efectelor reuşitei acestui plan şi a consecinţelor neaprobării lui, susţinută de RomInsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, în calitate de administratori judiciari ai SC Oltchim SA – ora 10:00, la hotel Double Tree, Sala Rotterdam, Str. Nerva Traian nr. 3A

– Medicină, Sănătate
* Deva: Conferinţă de presă organizată de Crucea Roşie, filiala Deva – ora 13:00

Învăţământ, Cercetare
* În perioada 23 – 25 februarie, se desfăşoară simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, astăzi urmând să aibă loc proba la Matematică – ora 9:00
* Centrul de Studii Israeliene din cadrul SNSPA, cu sprijinul Ambasadei Israelului în România, organizeaza conferinţa “Challenges for the Middle East and Europe: Contrasting Secular and Religious Terrorist Agenda”, susţinută de dr. Jonathan Fine (Interdisciplinary Center Herzliya-Israel) – ora 17:00, la noul sediu al SNSPA, Bd. Expoziţiei nr. 30 A, sala 710, etaj 7

– Istorie, Arhive
* Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW), Memorialul Shoah, Institutul Francez din România, Ministerul Afacerilor Externe din România, organizează evenimentul „Memoria Holocaustului” – ora 17:00, la sala Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez, Bd. Dacia. 77. Conferința va fi deschisă de Răzvan Rusu, director general pentru afaceri regionale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, şef al Delegaţiei Române la IHRA și de Christophe Pomez, atașat cultural al Ambasadei Franței și directorul Institutului Francez din București. Evenimentul va debuta printr-o conferință susținută de istoricul Annette Wieviorka pe tema „70 de ani după Auschwitz, ce memorie ?”, urmată de intervenția lui Alexandru Florian, director al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, cu titlul „Locurile memoriei Holocaustului în postcomunism”
* Oradea: Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii organizează vernisajul expoziției „Securitatea, instrument al dictaturii – The Securitate (the Communist Secret Police), an Instrument of Dictatorship”, deschisă în perioada 24 februarie – 24 martie – ora 12:00, la Muzeul Țării Crișurilor, Bd. Dacia nr. 1-3. Prezintă: prof. univ. dr. Aurel Chiriac, Florentina Budeancă, CNSAS şi conf. univ. dr. Gabriel Moisa
– Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Francez din România organizează conferinţa ‘Memoria Holocaustului’ (17,00 – Institutul Francez, sala ‘Elvire Popesco’, bd. Dacia, nr. 77)

– Mass – Media
* Se desfăşoară şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei
* Craiova: Conferinţă de presă pe tema Târgului GAUDEAMUS Craiova 2015 (25 feb. – 1 mar., Teatrul Marin Sorescu) – ora 11:30, la sediul Radio România Oltenia Craiova

Cultură
* Vernisajul expoziţiei „150 ani de ani de la naşterea lui Dragomir Hurmuzescu – documente din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale” – ora 12:00, la Biblioteca Naţională a României – spaţiul expoziţional Dealul Spirii, Mezanin. Curator: Elena Cojuhari. Expoziţia rămâne deschisă până în 30 aprilie şi face parte din seria de manifestări „Luna Dragomir Hurmuzescu”, desfăşurate în întreaga ţară în perioada 13 februarie – 13 martie
* Conferinţă de presă organizată de Compania D&D East Entertainment prilejuită de anunţarea concertului susţinut de Robbie Williams la Bucureşti – ora 12:00, la Hotel JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Salonul A
* Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Fundația Națională pentru Știință și Artă, organizează evenimentul cu titlul „Evocare Cristian Popescu (1959 – 1995)”, unul dintre cei mai importanți poeți ai anilor 90 – ora 13:00, la sediul FNSA, Str. Dem I. Dobrescu nr. 11.Invitați: Mircea Martin, Cristian Tudor Popescu, Alexander Hausvater, Cătălin Țîrlea, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu. Amfitrion: Ioan Cristescu. Parteneri media: Radio România Cultural
* Librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează un nou eveniment prilejuit de aniversarea „Humanitas 25 de ani” – ora 19:00. Invitatul acestei seri este Lucian Boia care va citi în premieră din volumul „Cum s-a românizat România“, aflat în pregătire la Humanitas
* În seara de Dragobete, Editura Casa Radio organizează audiţia specială de pe audiobook-ul Nunta în Someş, apărut în Colecţia „Lada de zestre” şi o dezbatere care va sta sub semnul dragostei şi al obiceiurilor de nuntă – ora 19:00, la Cafe Cărtureşti Verona, Str. Arthur Verona nr. 13-15. Partener media: Radio România Cultural. Alături de Vintilă Mihăilescu – autorul prefeţei, se vor afla etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, antropologul Bogdan Iancu şi Florin Iordan (etnomuzicolog, membru fondator al formaţiei de muzică veche românească ‘Trei Parale’). Invitat special: Victor Rebengiuc, care rosteşte cu o extraordinară forţă povestea celui mai important ritual de trecere, nunta
* Are loc un recital susţinut de Iulia Adriana Cazacu, vioară, violă şi Verona Maier, pian – ora ora 19:00, la Ateneul Român, în Sala mică. Coproducători: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Parteneri media: Şapte Seri, Radio România Cultural, Radio România Muzical

– Sport
* COSR, MECS şi zece federaţii naţionale sportive semnează un protocol privind organizarea în premieră a Olimpiadei Gimnaziilor – ora 10:00, la Casa Olimpică
* Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Haralambie Dumitraş, susţine o conferinţă de management al carierei în faţa studenţilor de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii de Vest din Timişoara – ora 13:00, Universitatea de Vest din Timişoara, în Amfiteatrul A01
* În Liga Balcanică de baschet masculin, SCM U Craiova primeşte vizita formaţiei macedonene KK Kumanovo – ora 19:00, în Sala Polivalentă Craiova
* În Grupa I a FIBA EuroChallenge la baschet masculin, Energia Târrgu Jiu joacă împotriva echipei Enel Basket Brindisi – ora 19:00
* Naţionala de juniori U17 a României întâlneşte Scoţia, într-un meci amical – ora 21:00, în Scoţia, la Ayr

Aniversări – Comemorări

– Întâia şi a doua aflare a cinstitului cap al Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Calendarul Creştin-Ortodox 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– Pe vremuri, la această dată oamenii ţineau sau făceau „Dragobetele” (sărbătoarea era şi mai este numită şi „Ziua îndrăgostiţilor”, „Cap de primăvară” sau „Logodnicul păsărilor”); luna februarie era considerată lună de primăvară, iar ziua de 24 reprezenta începutul anului agricol; este momentul în care natura se trezeşte, iar oamenii intră şi ei în rezonanţă cu ea; sărbătoarea este celebrată şi în prezent, mai ales, în judeţele Gorj, Vâlcea şi Olt, în alte zone ale României fiind marcată la alte date

– 1538: Prin Tratatul de pace de la Oradea, Transilvania rămânea în stăpânirea viageră a lui Ioan Zápolya (voievod al Transilvaniei din 1510 şi rege al Ungariei între anii 1526 şi 1540), urmând ca la moartea acestuia întreg Regatul ungar să revină lui Ferdinand I de Habsburg sau urmaşilor săi

– 1888: S-a născut compozitorul Victor Gheorghiu; a scris muzică de teatru, muzică simfonică şi vocal-simfonică şi muzică de cameră (m. 1951)

– 1895: S-a născut Vasile Al-George, poet, publicist şi traducător (mai ales din literatura maghiară) (m. 1960) – 120 de ani

– 1937: S-a născut biologul Maya Simionescu; alături de soţul său, medicul Nicolae Simionescu (1926-1995), a pus bazele biologiei celulare, ca specialitate, în România; de asemenea, şi-a legat numele de înfiinţarea şi organizarea, la Bucureşti, a Institutului de Biologie şi Patologie Celulară; membru titular al Academiei Române din 1991, vicepreşedinte al acestui for între anii 1998 – 2005; în anul 2013 a primit distincția de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, în cadrul unei ceremonii organizate la Reședința Franței din București. NOTĂ: Unele surse (http://www.tribunanoastra.org/2014/01/academician-maya-simionescu.html, http://www.agerpres.ro/social/2013/10/03/maya-simionescu-cavaler-al-ordinului-legiunii-de-onoare-distinctia-acordata-mie-apartine-tuturor-cercetatorilor-romani-19-34-39) menţionează ca dată a naşterii 23 februarie 1937

– 1938: S-a născut filosoful Alexandru Surdu; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for din 24 aprilie 2014, pentru un mandat de patru ani; director al Institutului de Filosofie şi Psihologie al Academiei

– 1939: S-a născut Richard Oschanitzky, compozitor, aranjor, pianist şi dirijor, unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni de jazz din România (m. 1979)

– 1939: A murit Elena Alexandrina Bednarik, pictoriţă, decoratoare şi profesoară (n. 1883)

– 1940: S-a născut (la Răduleni, azi în R. Moldova) Virgil Bulat, poet, traducător şi eseist; deţinut politic între anii 1956 şi 1964 pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale” (m. 2010) – 75 de ani

– 1943: S-a născut Horia Bădescu, poet, prozator, eseist şi traducător

– 1944: A fost dat în folosinţă edificiul proiectat de arhitectul Emil Călinescu, în care aveau să funcţioneze Biblioteca şi Muzeul armenesc; din 1964 în clădire a funcţionat Casa de cultură a sectorului 1 şi apoi o secţie a Bibliotecii municipale; după 1990 edificiul a fost redat comunităţii armene din Bucureşti, care a amenajat, la parter, o bibliotecă cu circa 15.000 de volume (cu numeroase cărţi rare), iar la etaj, Muzeul eparhial armenesc, conţinând obiecte de cult şi de artă (în Muzeu se află o Biblie în limba armeană tipărită la Amsterdam, în 1666, unul dintre puţinele exemplare păstrate în lume)

– 2014: A murit baritonul Nicolae Herlea, una din cele mai importante personalităţi ale muzicii clasice mondiale (n. 1927) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) din cadul Consiliului Europei publică noi rapoarte pentru Norvegia și Grecia și concluziile sale cu privire la implementarea recomandărilor specifice (ECRI) în Islanda, Italia, Letonia, Luxemburg și Muntenegru

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 12 hotărâri judecătorești privind Belgia, Bulgaria, Republica Moldova, Polonia, Serbia, Elveția și Turcia

– Moscova: Preşedintele Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Peter Maurer, efectuează o vizită în Rusia în timpul căreia are programată şi o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin (24 – 25 feb.)

– Londra: Premierul britanic, David Cameron, apare în fața membrilor unei Comisii parlamentare, prezentând subiecte precum situaţia din Ucraina şi extremismul islamic

– Madrid: Premierul spaniol, Mariano Rajoy, susţine discursul anual privind starea naţiunii

– Seul: Ministru de finanțe din Coreea de Sud, Choi Kyung-Hwan, susţine o prelegere privind traiectoria de creștere a economiei pentru acest an – la Federaţia Băncilor

– Berlin: Congresul European al Poliţiei (24 – 25 feb.)

– Manama, Bahrain: Cel de-al 4-lea Forum Financiar „Euromoney” al monarhiilor din Golf (24 – 25 feb.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Estoniei; aniversarea proclamării independenţei – 1918

– 1304: S-a născut Ibn Battuta (Abu Abdullah Muhammad Ibn Battuta), explorator arab; peregrinările sale s-au întins pe mii de kilometri și au durat mai mult de 31 de ani, făcând din el unul dintre cei mai mari călători care au existat vreodată (m. 1368 sau 1369). NOTĂ: Unele surse, printre care şi https://www.princeton.edu/~achaney/tmve/docs/Ibn_Battuta.html, menţionează ca dată a naşterii 25 februarie 1304

– 1463: S-a născut Giovanni Pico della Mirandola, filosof şi învăţat umanist italian din perioada Renaşterii (m. 1494)

– 1704: A murit compozitorul francez Marc-Antoine Charpentier (n. 1643)

– 1711: Premiera, la Londra, a operei „Rinaldo”, de Georg Friedrich Händel, prima operă italiană scrisă pentru stagiunea londoneză. Ajuns în Marea Britanie, Händel a fost solicitat să compună opera Rinaldo (1711), operă scrisă în numai 14 zile, cu care a obţinut un mare success, datorită ariilor în stilul bogat împodobit al napolitanilor, precum şi arii simple, specifice operei bufe. Prin ritmul ei grav, sarabanda imprimă o notă tragică în cunoscuta arie „Lascia ch’io piango” (Lăsaţi-mă să plâng) din opera Rinaldo

– 1786: S-a născut Wilhelm Grimm, filolog şi folclorist german; în colaborare cu fratele său, Jacob, a publicat „Legendele eroice germane” şi o culegere de „Poveşti”, cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (m. 1859)

– 1788: S-a născut Johan Christian Dahl, primul pictor norvegian care a ajuns la nivel european în pictura artistică, şi totodată unul dintre întemeietorii stilului tipic norvegian de artă naţional-romantică la începutul secolului al XVIII-lea (m. 1857)

– 1885: S-a născut Stanislaw Ignacy Witkiewicz (cunoscut şi sub numele de „Witkacy”), dramaturg, romancier, eseist şi pictor polonez (m. 1939) – 130 de ani

– 1909: S-a născut scriitorul american de origine germană August (William) Derleth (m. 1971)

– 1923: A murit Edward Williams Morley, chimist şi fizician american; este cunoscut în primul rând pentru colaborarea cu Albert Michelson şi, ulterior, cu Dayton Miller în realizarea experienţei Michelson-Morley, experienţă care a infirmat teoria eterului universal şi a condus la elaborarea teoriei relativităţii de Albert Einstein (n. 1838)

– 1929: A murit André Messager, compozitor şi dirijor francez (n. 1853)

– 1932: S-a născut Michel Legrand, dirijor, compozitor (muzică de film), pianist şi cântăreţ francez

– 1967: S-a născut Brian Schmidt, astrofizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2011, împreună cu Adam G. Riess. Cei doi au împărţit o jumătate din premiu, cealaltă fiindu-i acordată lui Saul Perlmutter, toţi trei fiind recompensaţi pentru descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observarea supernovelor îndepărtate

– 1993: A murit fostul fotbalist englez Bobby Moore; fundaş central, a jucat 544 de meciuri pentru West Ham United între 1958-1974 şi a fost căpitanul Angliei la Cupa Mondială din 1966 (n. 1941)

– 2014: A murit Harold Ramis, actor, regizor şi scriitor american, specializat în comedie (n. 1944) – 1 an