FMI a aprobat acordul preventiv cu Serbia

Consiliul de Administraţie al Fondului Monetar Internaţional a aprobat luni Serbiei acordul de precauţie, a anunţat Radio-televiziunea Serbia (RTS). Misiunea FMI a ajuns la un acord cu Serbia cu privire la acordul de precauţie, în valoare de aproximativ un miliard de euro, care a fost cerut la Belgrad la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut. Condiţia pentru acest acord o reprezintă punerea în aplicare a programului economic, care oferă o reducere a deficitului fiscal, reforma sectorului public şi oprirea creşterii datoriei publice, respectiv aducerea lui pe o traiectorie descendentă din anul 2017. Ultimul aranjament dintre Serbia şi FMI a fost convenit în anul 2011, dar a fost imediat suspendat din cauză că Guvernul sârb nu a realizat ceea ce s-a stabilit.

www.beta.rs – 24 februarie