Grecia a trimis oficialilor din zona euro şi FMI lista cu reformele necesare pentru o extindere cu patru luni a programului de finanţare

 Grecia a trimis oficialilor din zona euro şi Fondului Monetar Internaţional lista cu reformele necesare pentru a obţine o extindere cu patru luni a programului de finanţare externă. Comisia Europeană a anunţat, prin purtătorul său de cuvânt, că lista a fost trimisă la timp, mai precis, în jur de miezul nopţii. Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi, Cerasela Rădulescu, planul va fi analizat astăzi de miniştrii de finanţe din zona euro prin telefon. Lista trimisă de Grecia cuprinde măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale şi corupţiei, crearea unui sistem de taxe mai corect, combaterea contrabandei cu combustibili şi ţigări şi reforme în domeniul muncii. Sunt cuprinse şi o serie de măsuri destinate categoriilor defavorizate, pentru a diminua ceea ce guvernul elen numeşte „criza umanitară” provocată de austeritate.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 februarie)