Calendarul evenimentelor, 25 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Chişinău: Vizita oficială a Preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Republica Moldova (24 – 25 februarie). Din program:

– Parlament

* ora 13:00 – ședința Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaților

– Senat

* ora 10:30 – lucrări în plen

* Senatorul Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media are o întrevedere cu Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România – ora 12:00, la cabinet

– Camera Deputaţilor

* ora 10:00 – şedinţa în plen. De la ora 15:00 este programată dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple „PSD guvernează la negru. Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean !”, depusă de PNL la adresa ministrului muncii, Rovana Plumb

* Paris: Lucrările celei de-a 3-a ediţii a „Zilelor Parlamentare ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică” (25 şi 26 feb.). La eveniment participă deputaţii Petru Gabriel Vlase (PSD), Ion Mocioalcă (PSD) şi Corneliu Mugurel Cozmanciuc (PNL)

– Guvern

* Şedinţa de guvern – ora 12:00

– Ministere

* Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România în parteneriat cu MAURER SOHNE şi Retter Group organizează simpozionul „Capabilitatea sistemelor de protecţie structurală pentru poduri şi clădiri sub acţiunea cutremurelor” – ora 9:45, la Hotel JW Marriott, Sala Braşov

* Primirea de către ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a ambasadorului Regatului Spaniei în România, Ramiro Fernandez Bachiller – ora 10:00, la sediul MAE

* Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, cu preşedintele Băncii de Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre, Ihsan Ugur Delikanly – la sediul MAE

* Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Centrul de Cercetare în Comunicare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative organizează dezbaterea „Alegerile din Grecia: consecinţe şi perspective” – ora 18:00, la Centrul Infoeuropa, Sala de conferinţe, Calea Victoriei, nr. 88. Participă secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba

– Uniunea Europeană

* Bruxelles: Fondatorul Colegiului Noua Europă, Andrei Pleşu, şi preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Răzvan-Mihalcea, care au primit „Premiul Cetăţeanului European” din partea Parlamentului European pentru realizări excepţionale, participă la o ceremonie europeană dedicată tuturor laureaţilor din ţările UE – la sediul Parlamentului European (25 şi 26 feb.)

* Varşovia: Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu participă la lansarea Acordului de Parteneriat (25 – 26 feb.)

– Diplomaţie

* Centrul de Drepturile Omului şi Migraţie din cadrul Universităţii Româno-Americane organizează dezbaterea „The US-Romania Cooperation as NATO Allies in the Context of the Ukraine Crisis” – ora 12:00, la Sala Senatului, Universitatea Româno-Americană. Invitatul principal al evenimentului este Joseph Trimble – adjunct al şefului Secţiei Politice a Ambasadei SUA la Bucureşti

* Ambasada Statului Israel organizează un briefing pe tema terorismului susţinut de şeful Departamentului de Terorism şi Religie din cadrul Institutului Internaţional pentru Combaterea Terorismului din Israel, dr. Jonathan Fine – ora 14:00, la Ambasada Israelului, Bd. Dimitrie Cantemir nr. 1, Sitraco Center, bl B2, etaj 5

– Justiţie

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă cererea DNA de arestare preventivă a fostului ministru al Dezvoltării Elena Udrea, acuzată de luare de mită în dosarul „Gala Bute” – ora 8:00

* Curtea de Apel Bucureşti: Termen în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu, acuzat de crime împotriva umanităţii

* Curtea de Apel Bucureşti: Termen în dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, este judecat pentru trafic de influenţă fiind acuzat că ar fi intervenit pe lângă membri înalţi ai guvernului şi administraţiei centrale pentru a menţine şi promova în funcţie pe şeful poliţiei judeţene

* Curtea de Apel Bucureşti: Termen în dosarul în care fostul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş, este acuzat că ar fi atribuit ilegal titluri de proprietate pentru 12 hectare de teren în Capitală

* Judecătoria Sectorului 1: Termen în dosarul în care fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, ar fi ordonat achiziţii ilegale în valoare de peste 18 milioane de euro

* La Judecătoria Sectorului 5 se judecă cererea prin care omul de afaceri George Copos solicită eliberarea condiţionată din închisoare, după ce el a primit aviz favorabil pentru eliberare condiţionată din partea Penitenciarului Rahova. El are de executat patru ani de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarul Loteria I, respectiv cel al transferurilor din fotbal

– Economic

* Bursa de Valori Bucureşti lansează piaţa AeRO, platforma de tranzacţionare pentru IMM-uri şi start-up-uri – ora 9:15, BVB, Sala Milenium

* Are loc premierea câştigătorilor celei de-a doua ediţii a competiţiei BVB Invest Quest, organizată de Bursa de Valori Bucureşti – ora 9:30

* Are loc conferinţa de lansare a proiectului „TURismul ECOlogic în România – şansa pentru dezvoltare economică şi socială – TURECO” – ora 10:00, la Hotel Capital Plaza, Sala Pache Protopopescu

– Învăţământ, Cercetare

* În perioada 23 – 25 februarie, se desfăşoară simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, astăzi urmând să aibă loc proba la Limba şi literatura maternă – pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă

– Mass-Media, Publicitate

* Craiova: În perioada 25 februarie – 1 martie, Societatea Română de Radiodifuziune (echipa Gaudeamus şi Radio România Oltenia Craiova) organizează ediţia a XIV-a a Târgului Gaudeamus Craiova – în foaierul Teatrului Naţional Marin Sorescu. Deschiderea oficială a manifestării – ora 12:00

– Cultură

* Soprana Rodica Vicǎ, alături de Orchestra de Cameră Radio sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, susţin concertul de muzică barocă cu titlul „LE ROI DANSE” („Regele dansează”), referire la filmul regizorului belgian Gerard Corbiau, o frescă extrem de reuşită a vieţii artistice la Curtea Regelui Soare- ora 19:00, la Sala Radio

* La Librăria Bastilia se desfăşoară o seară de poezie românească actuală cu Domnica Drumea (poetă şi traducătoare) și Bogdan-Alexandru Stănescu (cronicar literar al revistei Observator cultural şi coordonator al colecţiei de literatură universală Biblioteca Polirom) – ora 19:00. Moderator: Emanuela Ignățoiu-Sora

* Lucrări de Theodor Pallady şi Ştefan Luchian se numără printre obiectele-vedetă din licitaţia de „Mărţişor” organizată de AraArt – ora 19:00, la Casa Capşa, sala de Marmură

* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă din municipiu lansează un program de vizite ghidate în expoziţia-eveniment itinerantă „Aurul şi argintul antic al României” – în zilele de miercuri, joi şi vineri – ora 11:00 şi respectiv – ora 15:00 (25 feb. – 22 mar.)

* Iaşi: La Centrul Cultural German are loc prima seară de film german din acest an, în cadrul căreia cinefilii vor avea ocazia să vizioneze pelicula „One day in Europe” – „O zi în Europa”, în regia lui Hans Stohr, cu actorii Megan Gay, Ludmila Tsvetkova şi Florian Lukas – ora 18:30, Sala Bertolt Brecht

– Sport

* Baia Mare: Liga naţională de handbal feminin programează un meci din etapa a 21-a:

  • HCM Baia Mare – HCM Rm. Vâlcea – ora 17:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană”

* Târgu Jiu: Are loc un meci din etapa a 19-a a Ligii naţionale de handbal masculin:

  • Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu – HCM Constanţa – ora 18:00, la Sala Sporturilor

* Csenger, Ungaria: Reprezentativa de futsal Under 21 a României va juca contra selecţionatei similare a Ungariei, începând cu ora 18:00

Aniversări – Comemorări

– 1817: Inaugurarea oficială a “Muzeului Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România; organizat în palatul cunoscutului om politic şi colecţionar de artă sas din Transilvania, Samuel von Brukenthal (n. 1721 – m. 1803) şi laureat al European Heritage Awards 2010, muzeul adăposteşte colecţii de picturi baroce, considerate cele mai importante din partea estică şi centrală a continentului european; de-a lungul timpului, Muzeul Brukenthal a adunat în componenţa sa Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie (Casa Altenburger – cea mai veche clădire gotică din Transilvania), Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istoria Farmaciei (casa doctorului S. Hanemann, cel care a descoperit tratamentul homeopat), Muzeul de Vânătoare “August von Spiess”, Casa Artelor, Galeriile de Artă Contemporană şi Casa Albastră; din 2008 au fost deschise publicului şi curţile interioare care adăpostesc diferite expoziţii, iar din anul 2016, muzeul va fi dotat cu un GPS cultural pentru vizitatori

– 1820: S-a născut, în Anglia, la Guernesey, publicista Maria Rosetti, considerată prima femeie ziarist din România; a luat parte la Revoluția din Țara Românească, în 1848, fiind totodată o luptătoare pentru drepturile românilor și o susținătoare ferventă a drepturilor femeilor; a editat publicaţia „Mama şi copilul”, revistă literară săptămânală, care a funcţionat din iulie 1865 până în aprilie 1866, profilată pe articole şi traduceri în sprijinul educaţiei copilului (m. 1893) – 195 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1819

– 1835: S-a născut dramaturgul şi poetul Alexandru Depărăţeanu (m. 1865) – 180 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1834

– 1866: Debutul literar al lui Mihai Eminescu, în revista „Familia” din Oradea, cu poezia „De-aş avea…”

– 1881: A murit Cezar Bolliac, poet şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească (n. 1813)

– 1904: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul de film Jean Georgescu (m. 1994). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1901, iar site-ul http://ireporter.ro/2013/02/12/jean-georgescu-pionier-al-filmului-romanesc/ menţionează ca dată 12 februarie 1901

– 1925: Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei este ridicat la rangul de Scaun Patriarhal; Miron Cristea, episcop de Caransebeş, devine, în calitatea sa de primat al României, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunarea primului patriarh al BOR va avea loc la 1 noiembrie acelaşi an) – 90 de ani

– 1925: S-a născut Noel Bernard, jurnalist şi analist politic; în 1940 a emigrat în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi al postului de radio „Vocea Americii”; în 1953 se stabileşte în Germania, la München; aici va fi redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă” (m. 1981) – 90 de ani

– 1990: A început să emită, la Bucureşti, primul radio privat din România, Radio Contact (transformat în Radio KISS FM, în noiembrie 2003) – 25 de ani

– 1995: A murit muzicologul, compozitorul şi profesorul Petre V. Brâncuşi (n. 1928) – 20 de ani

– 1998: A murit Ligia Macovei, graficiană (ilustraţii de carte) şi pictoriţă (n. 1916)

– 2010: A murit pianistul şi compozitorul Dan Mizrahy, considerat unul dintre cei mai importanţi pianişti şi compozitori din România. De numele lui Dan Mizrahy se leagă promovarea muzicii lui George Gershwin în România anilor ’50. Artistul a studiat pianul încă de la vârsta de patru ani, iar la nouă ani a intrat, cu dispensă de vârstă, la Academia de Muzică din Bucureşti. Dan Mizrahy a fost membru de onoare al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali, iar în 1997 a fost distins cu Premiul Criticii Muzicale „Mihail Jora” (n. 1926) – 5 ani

– 2013: A murit jurnalistul de radio şi televiziune, scriitorul şi criticul de artă Liviu Tudor Samuilă (n. 1941)

– 2014: A murit Emil Simon, dirijor, compozitor şi profesor (n. 1936) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Asuncion, Paraguay: Vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-moon (25 – 26 feb.)

– Bruxelles: Mini-sesiune plenară a Parlamentului European

– Bruxelles: Comisia Europeană urmează să adopte strategia privind Uniunea Energetică Europeană, în cadrul reuniunii Colegiului Comisarilor

– Bruxelles: Comisia Europeană organizează conferinţa cu tema „Heating and cooling in the European energy transition” (25 – 27 feb.)

– Bruxelles: Comisia Europeană organizează conferinţa „Paving the way for advanced manufacturing: technology transfer” – în clădirea Breydel

– Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu Regele Filip al Belgiei şi Regina Mathilde

– Bruxelles: Comisarul european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, se întâlneşte cu Annemarie Jorritsma, preşedinte al Asociaţiei Olandeze a Municipalităţilor şi cu Fédéric Vallier, secretar general al Consiliului European al Municipiilor şi Regiunilor (CEMR)

– Moscova: Președintele rus Vladimir Putin se întâlneşte cu preşedintele cipriot Nicos Anastasiades, în vederea semnării unui acord militar între cele două state

– Londra: Amnesty International lansează raportul său anual privind situaţia drepturilor omului la nivel mondial

– Londra: Cea de-a 35-a ediţie a Galei BRIT Awards, cele mai importante premii din industria muzicală britanică

– Milano: Săptămâna modei feminine toamnă-iarnă 2015 (25 feb. – 3 mar.)

Meciuri din prima manşă a optimilor Ligii Campionilor la fotbal – ora 21:45 (ora României):

– Arsenal Londra – AS Monaco

– Bayer Leverkusen – Atletico Madrid

Aniversări – Comemorări

 – Ziua Naţională a Statului Kuweit; aniversarea proclamării independenţei – 1961

– 1682: A murit compozitorul italian Alessandro Stradella (n. 1644)

– 1707: S-a născut Carlo Goldoni, dramaturg italian; a reînnoit teatrul italian, eliminând din commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile (m. 1793)

– 1814, 25.II / 9.III: S-a născut Taras Şevcenko, poet şi pictor ucrainean; opera sa literară este considerată ca fiind fondatoarea limbii şi literaturii ucrainene moderne; de asemenea, el a scris şi în limba rusă şi a creat opere valoroase ca pictor şi ilustrator (m. 1861)

– 1841: S-a născut pictorul francez Pierre-Auguste Renoir; unul din cei mai celebri pictori francezi, creator, împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley şi Paul Cézanne, al curentului impresionist; denumit „pictorul bucuriilor vieţii”, Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenţei sale (m. 1919)

– 1842: S-a născut scriitorul german Karl May (m. 1912)

– 1852: A murit Thomas Moore, scriitor, compozitor şi om politic irlandez; a scris biografia poetului englez George Byron (cu care era prieten apropiat) şi i-a editat opera (n. 1779)

– 1856: S-a născut istoricul german Karl Lamprecht; prieten apropiat al românilor, a încredinţat fostului său elev Nicolae Iorga scrierea în limba germană a istoriei românilor; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1915)

– 1861: S-a născut Rudolf Steiner, filosof, esoterist, artist, pedagog şi gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice şi medicinei antroposofice (m. 1925). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 27 februarie 1861 – data botezului

– 1873: S-a născut tenorul italian Enrico Caruso; unul dintre cei mai faimoși interpreţi lirici din istoria operei (m. 1921)

– 1888: S-a născut John Foster Dulles, om politic şi diplomat american; imediat după al doilea război mondial a fost principala autoritate în materie de politică externă a Partidului Republican (adversar consecvent al expansiunii comuniste; a iniţiat sistemul de alianţe americane în Asia – Tratatul Asiei de Sud-Est, 1954) (m. 1959)

– 1899: A murit Paul Julius Reuter (numele la naştere: Israel Beer Josaphat), jurnalist englez de origine germană; în anul 1851 a fondat, la Londra, una dintre primele agenţii de ştiri din lume, care-i poartă numele (agenţia de presă Reuters) (n. 1816)

– 1943: S-a născut chitaristul şi cantautorul britanic George Harrison, fost membru al renumitei trupe „The Beatles” (m. 2001)

– 1971: A murit chimistul suedez Theodor Svedberg, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1926 (n. 1884)

– 1983: A murit dramaturgul american Tennessee Williams (n. 1911)

– 1994: A avut loc „Masacrul de la Hebron“; în timp ce circa 500 de palestinieni se rugau în genunchi la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian cu vederi extremiste, Baruh Goldstein, a deschis focul şi a ucis 29 de musulmani

– 2003: A murit actorul, regizor şi scenarist italian de film Alberto Sordi (n. 1920)

– 2005: A murit juristul britanic Peter Benenson, fondatorul organizaţiei internaţionale „Amnesty International” (28.V.1961), cu sediul la Londra; principalele preocupări ale organizaţiei sunt legate de „prizonierii uitaţi”, deţinuţii politici, lagărele de muncă, delictul de opinie ş.a. (n. 1921) – 10 ani

– 2014: A murit chitaristul şi compozitorul spaniol Paco De Lucia (numele real: Francisco Gustavo Sánchez Gomes), legendă a muzicii flamenco (n. 1947) – 1 an