Grecia i-a convins pe miniştrii de finanţe din zona euro să continue programul de asistenţă financiară acordată Atenei

La Bruxelles s-a anunţat oficial, că Grecia i-a convins pe miniştrii de finanţe din zona euro să continue programul de asistenţă financiară acordată Atenei. Potrivit vicepreşedintelui Comisiei Europene pentru euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis, lista de reforme, propusă de Atena este suficient de cuprinzătoare pentru a fi un punct de plecare valid pentru încheierea cu succes a analizei.

Guvernul grec a primit acordul miniştrilor de finanţe din statele membre ale zonei euro pentru lista de propuneri pe care a trimis-o la Bruxelles, propuneri de reforme pe care ar dori să le facă în schimbul prelungirii cu patru luni a acordului, câştigând astfel timp în faţa creditorilor săi internaţionali, pentru a nu intra în inslovenţă. Lista a fost primită de Eurogrup, ce renuneşte miniştrii de finanţe din zona euro, de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană, dar şi de Fondul Monetar Internaţional. Prima reacţie pozitivă a venit, astăzi, de la Comisia Europeană, care, după ce a analizat propunerile de reformă ale Guvernului grec, a constatat că lista este suficient de cuprinzătoare pentru a fi considerată un bun punct de plecare. Într-o scrisoare trimisă lui Jeroen Dijsselbloem, şeful Eurogrupului, vicepreşedintele Comisie Europene, Valdis Dombrovskis, şi comisarul pentru afaceri economice şi monetare, Pierre Moscovici, se declarau optimişti faţă de angajamentul Greciei, de a combate evaziunea fiscală şi corupţie şi de dorinţa de modernizare a administraţiei. Cu toate acestea, Executivul comunitar cere Guvernului grec să-şi respecte promisiunile făcute Bruxelles-ului la ultima reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro şi se declară pregătiţi să asiste tehnic Guvernul grec în implementarea reformelor. La scurt timp, reunindu-se într-o teleconferinţă, miniştrii din zona euro si-au dat şi ei avizul pozitiv într-un timp relativ scurt în această după-amiază. În declaraţia lor se precizează, că, împreună cu alte instiuţii europene, lista de propunere a Guvernului de la Atena este destul de cuprinzătoare, dar solicită, în acelaşi timp, ca alte măsuri de reformă să fie adăugate până la sfârştiul lunii aprilie, înainte să expire cele patru luni de prelungire a acordului. Cerem autorităţilor elene să dezvolte şi să extindă lista reformelor în strânsă colaborare cu instituţiile pentru a ajunge la o încheiere rapidă şi cu succes a procedurii de revizuire – au precizat în declaraţia emisă miniştrii de finanţe din zona euro. De altfel, înainte de acest aviz pozitiv, în această dimineaţă preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, care a vorbit în faţa Comisiei pentru Afaceri Economice şi Monetare a Paralamentului European, a refuzat să răspundă dacă în patru luni Grecia s-ar putea întoarce pe pieţele financiare. Referindu-se la ce propuneri se regăsesc în documentul trimis de la Atena, Jeroen Dijsselbloem a spus:

Jeroen Dijsselbloem: Această listă ne indică numai ce fel de reforme ar vrea ea să implementeze. Cele care vor să le înlocuiască pe cele vechi sau dacă vor să le continue. Va lua timp să facem un nou acord, o nouă înţelegere cu Guvernul grec pe timpul acestei prelungiri de patru luni.

Acest acord nu înseamnă, că suntem de acord şi cu reformele – a spus, la rândul său, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici. Suntem de acord însă cu abordarea – a adăugat el. Am evitat o criză, dar mai rămâne de rezolvat numeroase provocări – spune oficialul european. Unii reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional şi-au exprimat însă unele rezerve faţă de lista de reforme propusă de Grecia, regretând în special lipsa unor asigurări clare din partea Atenei, că va pune în practică reformele prezentate. Prelungirea va fi definitivă abia după acordul individual al parlamentelor din statele din zona euro.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 februarie