Lituania reintroduce serviciul militar obligatoriu, din cauza ameninţării ruse

Autorităţile lituaniene reintroduc serviciul militar obligatoriu, anulat în urmă cu şapte ani, ca urmare a „situaţiei geopolitice” – a anunţat preşedintele ţării, Dalia Gribauskaite. Declaraţia a fost făcută după o reuniune de urgenţă a Consiliului de Stat pentru Apărare, care s-a desfăşurat cu participarea preşedintelui Lituaniei, a premierului, a şefului Parlamentului (Seimas), a ministrului apărării şi a comandantulului forţelor armate. Potrivit oficialilor de la Vilnius, măsura trebuie să fie aprobată şi de Parlamentul Lituaniei, iar dacă va trece de legiuitori, prima încorporare va avea loc în septembrie. Serviciul militar obligatoriu va fi menţinut pentru cinci ani, urmând ca în fiecare an să fie recrutaţi între 3.000 şi 3.500 de tineri. Această măsură nu va viza studenţii, taţii singuri şi persoanele cu probleme de sănătate. „Luând în calcul ameninţarea la adresa securităţii naţionale, Consiliul de Stat pentru Apărare al Lituaniei a decis să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru o perioadă de cinci ani” – a explicat comandantul suprem al armatei lituaniene, Dalia Gribauskaite. „Lipsa cronică de soldaţi ne împiedică să fim pregătiţi şi ameninţă securitatea naţională” – a declarat, la rândul său, şeful armatei lituaniene, generalul Jonas Vytautas Žukas. „Ştim foarte bine cum se desfăşoară evenimentele în estul Ucrainei şi ştim, de asemenea, că ţările NATO sunt îngrijorate. Situaţia nu se rezolvă pe cale paşnică” – a adăugat Žukas. Potrivit şefului armatei lituaniene, în acest moment nu există o ameninţare reală din partea Rusiei, în condiţiile în care Moscova nu îşi masează trupele la graniţele Lituaniei. „Dar nu ştim modul în care va evolua situaţia. În prezent, lucrurile nu se îndreaptă în direcţia cea mai bună” – a mai menţionat generalul.

www.joinfo.ua – 25 februarie