Principii Nicolae şi Radu ai României au încheiat vizita de şase zile în Republica Moldova

Principii Nicolae şi Radu ai României au încheiat vizita de şase zile în Republica Moldova, în cursul căreia au vizitat oraşele Chişinău, Orhei, Bălţi şi Soroca, unde s-au întâlnit cu autorităţi locale, cu reprezentanţi ai Bisericii, studenţi şi cu membrii unor asociaţii umanitare. Este prima vizită în Republicii Moldova, a Principelul Nicolae, nepotul cel mare al Regelui Mihai.

Principele Nicolae: Am o impresie foarte bună, mai ales la Soroca, dar cred că este mai frumos, prin ţară, vara sau toamna. La Soroca, am văzut castelul, acolo, până acuma a fost refăcut bine, şi la şcoală, acolo, am fost foarte impresionat, au investit în foarte multă tehnologie. Mă bucur să văd această investiţie în ţară, în Basarabia, mai mult decât am văzut în România. De exemplu, în satul Reginei Maria, au o sală plină de calculatoare, şi am vizitat foarte multe şcoli la ţară şi n-am văzut niciodată aşa ceva; dacă au noroc, numai un calculator pe comunitate.

Reporter: Vreau să vă întreb, dacă vizita în Republicii Moldova a fost una planificată din timp, dacă vă doreaţi de mult să ajungeţi în Basarabia.

Principele Nicolae: Da, am vrut să vin, mai ales după vizita alteţelor, anul trecut. Şi, în sfârşit, am venit. A fost planificată de mult timp. Cred că am făcut exact traselul care l-au făcut alteţelor lor, anul trecut. Mă bucur că am urmat paşii lor şi ştiu exact acum că nu va fi ultima vizită aici, deja planific să revin, eu sper, anul acesta, cu Asociaţia pentru Copii şi Lectură şi pentru alte lucruri.

Reporter: Să transmiteţi un mesaj pentru românii basarabeni, pentru că trecem şi noi prin vremuri aşa de răstrişte.

Principele Nicolae: Vreau ca basarabenii să aibă încredere în viitorul nostru. Eu pot să spun sincer, că am găsit aici o ţară exact cu este acasă pentru mine, dar este ea casa aia aici, în Basarabia, pentru mine, şi încet-încet o să avem o comunitate mai mare, mai aproape de noi, dintre Basarabia şi România, şi începem să lucrăm împreună. Dacă nu lucrăm împreună, nu facem nimic, din păcate. Dacă suntem o comunitate mare, putem să facem mare lucru pentru viitorul nostru, împreună.