Şase monumente istorice din lume, distruse în urma conflictelor armate recente

Mai monumente istorice din lume, de o valoare incontestabilă nu vor mai putea fi văzute. Acestea au fost distruse sau avariate în urma recentelor conflicte militare desfăşurate pe acele teritorii.

Marea Moschee din Samarra - sursa: www.judaism-islam.com
Marea Moschee din Samarra

Marea Moschee din Samarra este situată în oraşul Samarra, din Irak, la aproximativ 120 km nord de Bagdad, pe malul râului Tigru. A fost construită în secolul al IX-lea, fiind ctitorită de califul abbasid Al-Mutawakkil. Aceasta a fost bombardată în anul 2005 o parte din monumentul istoric fiind distrus.
Ansamblul de la Bamian este un sit arheologic situat în Munţii Hinducuş din Afganistan, celebru pentru cele două statui colosale ale lui Buddha, statui săpate în stâncă şi distruse de talibani la 1 martie 2001, cu toate că monumentele se găseau înscrise de UNESCO pe lista patrimoniului universal. Una din statui avea o înălţime de 58 de metri, iar cealaltă o înălţime de 38 de metri.
Bosra, Siria, oraşul este locuit de mai bine de 2.500 de ani, şi este cunoscut încă de pe vremea romană. Oraşul face parte din patrimoniul UNESCO cu toate astea nu a fost cruţat de conflictele din această perioadă din regiune, fiind în prezent sub controlul armatei Siriene.
Citadela Aleppo are de cel puţin patru milenii, datând din perioada lui Alexandru cel Mare. Construcţia nu şi-a schimbat aspectul de-a lungul timpului. Aceasta a fost utilizată în repetate rânduri în conflictele militare. Recent ca urmare a conflictului din Siria au avut de suferit mai multe clădiri din citadelă.
Beirutul Vechi, Liban, este un oraş construit pe aşezări vechi de peste 5.000 ani. Cunoscut drept „Micul Paris” din Orientul Mijlociu oraşul a avut mult de suferit ca urmare a conflictelor din Liban.
Muzeul de artă islamică din Cairo, Egipt este cunoscut în întreaga lume pentru cele 100.000 de piese de artă care acoperă întreaga perioadă istorică islamică. Muzeul a suferit daune serioase în timpul potestelor din Egipt, fiind închis pentru restaurare.

(www.unimedia.md – 25 februarie)