Şoc în fotbalul mondial – un fost căpitan al Italiei a fost condamnat la închisoare

Şoc în fotbalul mondial! Fostul căpitan al Italiei, Fabio Cannavaro, a fost condamnat la 10 luni de închisoare în ţara natală, pentru că a intrat în propria casă după ce i-a fost confiscată de autorităţile italiene. În luna octombrie, autorităţile din Napoli au pus sechestru pe bunuri în valoare de un milion de euro, care aparţineau lui Fabio Cannavaro şi soţiei sale, acuzaţi de evaziune fiscală. Luna trecută, fostul căpitan al naţionalei Italiei a încălcat un ordin prin care i se interzicea să intre pe proprietatea confiscată, astfel că s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea de 10 luni.
Nu au scăpat nici soţia sa, Daniela Arenoso şi nici fratele său, Paolo Cannavaro, de asemenea condamnaţi la patru, respectiv şase luni de detenţie. Toţi trei au făcut apel la această decizie, iar pedepsele au fost suspendate, până la un verdict definitiv din partea unui tribunal. În vârstă de 41 de ani, Cannavaro este în prezent antrenorul echipei chineze de la Guangzhou Evergrande. Fabio Cannavaro a fost căpitanul Italiei la Cupa Mondială din 2006, câştigată de Squadra Azzurra după o finala cu Franţa, câştigată la penalty-uri. În acel an, fundaşul central a câştigat şi Balonul de Aur. Paolo Cannavaro este încă în activitate şi joacă la Sassuolo, în Serie A.

(www.publika.md – 25 februarie)