UNIMEDIA: Klaus Iohannis: România va fi avocatul Moldovei în parcursul european

Moldova are şanse mari să devină membră a Uniunii Europene, iar clasa politică de la Chişinău trebuie să ştie că România va fi în continuare avocatul ţării noastre în parcursul european. Declaraţiile aparţin preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi au fost făcute la intrevederea cu studenţii Universităţii de Stat.

„Cooperarea dintre noi dovedeşte cât de important este să ai un bun avocat în parcursul european. Moldova are o mare şansă pe care şi noi am avut-o la momentul aderării.
Această şansă se numeşte România, membru cu drepturi depline ale Uniunii Europene, astăzi, cel mai redutabil susţinător al Republicii Moldova în procesul de integrare. Vreau să vă asigur că România va sta alături de voi în acest proces de integrare europeană”, a menţionat şeful statului român.
Klaus Iohannis spune că integrarea europeană a Moldovei reprezintă o prioritate naţională pentru ţara sa.
„Trăim vremuri tulburi care complică şi mai mult strădaniile Moldovei. În actualul context regional, este de datoria României să asigure garantarea perspectivei europene a Moldovei. Sprijinul nu se referă doar la cel instituţional, este vorba de relaţii economice, dialogul cultural şi politic. Pentru noi, drumul dumneavoastră către Europa reprezintă o pioritate naţională”, a menţionat Klaus Iohannis.
Preşedintele României a subliniat cât de important este ca Moldova să-şi îndeplinească angajamentele luate faţă de partenerii europeni.
„Una dintre marile provocări ale anilor următori este să duceţi la îndeplinire reformele democratice începute în ţara dumneavoastră. Nu există o altă cale spre prosperitate decât prin continuarea efortului pe care l-aţi depus”, a conchis Iohnnis.
UNIMEDIA precizează că preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut astăzi întrevederi cu liderii PLDM, PDM, PL şi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

UNIMEDIA (R. Moldova), 25 februarie 2015