A murit actorul Leonard Nimoy, celebru pentru personajul Spock din Star Trek

Actorul Leonard Nimoy, cunoscut de întreaga lume drept Mr Spock, celebrul personaj vulcanian din serialul Star Trek, a încetat astăzi din viaţă, la vârsta de 83 de ani, relatează cotidianul The Guardian, citând New York Times. Soţia sa, Susan Bay Nimoy, a declarat pentru publicaţia americană că acesta s-a stins din viaţă din cauza unei afecţiuni pulmonare pe care el a pus-o pe seama fumatului, deşi a renunţat la tutun acum mai bine de 30 de ani. Actorul fusese spitalizat la începutul săptămânii în urma unor complicaţii.
Leonard Nimoy a jucat alături de William Shatner în prima serie din Star Trek, din 1966 până în 1969. Personajul său, jumătate uman, jumătate Vulcanian a fost perechea perfectă a căpitanului Kirk, jucat de Shatner.

Celebrul salut vulcanian „Live long and prosper!” a devenit emblema sa artistică.

star-trek-spock1

Mai multe filme şi producţii TV au fost lansate de-a lungul timpului, inspirate de acest tandem. Ultima apariţie a lui Nimoy, ca „Spock Prime”, a fost în 2013, în pelicula Star Trek – Into Darkness, unde rolul său a fost apoi jucat de Zachary Quinto.

www.guardian.com

Traducerea: Bianca Ioniţă