Târgul de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România, continuă, la Craiova, până la sfârşitul săptămânii

Târgul de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România, continuă, la Craiova, până la sfârşitul săptămânii. În foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, peste 60 de edituri şi-au expus cărţile din domenii variate, din toate genurile şi pentru toate vârstele. La fel ca anii trecuţi, vizitatorii sunt invitaţi să contribuie la proiectul „Cărţile se întorc acasă”, prin care din 2010 au fost donate peste o sută de mii de volume, bibliotecilor publice şi scolare, majoritatea, din mediul rural. Târgul de Carte Gaudeamus este deschis între orele 10:00 şi 18:00 până sâmbătă inclusiv, iar duminică, între orele 10:00 şi 15:00. Intrarea este liberă.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie)