Google a dezvăluit un proiect arhitectural impresionant pentru sediul său din Silicon Valley

Compania Google a dezvăluit ieri planurile sale impresionante de extindere a sediului din Silicon Valey (Mountain View, California) prezentând o serie de schiţe futuriste care înfăţişează o viziune bucolică, cu structuri mobile care ar urma să fie construite în interioriul unor domuri din sticlă. Spaţiile vor fi concepute în aşa fel încât să poată fi restructurate în funcţie de nevoile companiei. Viziunea este foarte ambiţioasă şi Google a recunoscut că deocamdată nici nu există tehnologia necesară pentru a pune în practică toate ideile din proiect, însă primele rezultate ar putea fi văzute în următorii cinci ani.
Domurile transparente uriaşe care vor acoperi campusul vor permite folosirea luminii naturale, iar în interiorul acestora arhitecţii doresc să amenajeze spaţii verzi şi piste de biciclete.
Noul sediu va permite găzduirea unui număr suplimentar de 10.000 de angajaţi în zona North Bayshore, pe lângă cei 20.000 care lucrează în acest moment în Mountain View.
În 2013, compania Apple a demarat şi ea un plan pentru un nou campus în formă de navă spaţială în oraşul Cupertino din California, care este în construcţie.

Reuters, The Verge
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă

GCCP_OVERALL_view02 4k

Charleston-South_Exterior_Softgrid

Charleston-South_Interior_Cycle Track

LANDINGS_INT_MIR

Green-Loop_Exterior_03

Charleston-South_Exterior_NW-Plaza