Croaţia nu va bloca deschiderea capitolelor de negociere dintre Serbia şi UE

„Este posibil ca Serbia să deschidă în iunie primele capitole de negociere cu Uniunea Europeană, dar chiar dacă se va întârzia nu va exista un vid în procesul de integrare europeană a Serbiei” – a declarat pentru cotidianul belgrădean „Večernje novosti” ministru delegat pentru integrare europeană, Jadranka Joksimovic. „Nu avem obiectivul de a doborî recorduri, ci de a accelera procesul reformelor, de a elabora un plan de acţiune pentru capitolele privind justiţia şi drepturile şi libertăţile fundamentale, de a continua dialogul Belgrad-Pristina, pentru a ieşi din impasul privind Capitolul 35, referitor la Kosovo” – a adăugat Joksimovic, respingând astfel criticile formulate de ambasadorul german la Belgrad, Heinz Wilhelm, care a afirmat că Guvernul Serbiei deseori utilizează „oboseala de extindere a UE” drept alibi pentru întârzierile din procesul de aderare. „Dimpotrivă, avem realizări pe care niciun alt stat candidat nu le are, mai ales în sectorul economic. Obiectivul nostru nu este aderarea efectivă, ci reforma societăţii. Statele membre UE trebuie să le recunoască şi să ne accepte ca partener” – a subliniat ministrul. Referindu-se la anunţata rezoluţie a Parlamentului European, prin care Croaţia încearcă să adauge noi condiţii pentru avansarea Serbiei spre UE, Joksimovic a anunţat că va merge săptămâna viitoare la Strasbourg pentru a prezenta noi argumente privind poziţia Serbiei. „Mă aştept ca rezoluţia să fie echilibrată. Multe amendamente propuse de Croaţia au fost respinse. Serbia şi premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, prin participarea la instalarea în funcţie a preşedintelui Croaţiei, au demonstrat de mai multe ori că dorim să ne îmbunătăţim relaţiile” – a subliniat Joksimovic, adăugând că nu se aşteaptă ca Zagrebul să blocheze decizia ca Serbia să deschidă primele capitole de negociere a aderării, dar nu exclude posibilitatea unor „obstacole trecătoare”.

(www.tanjug.rs – 6 martie)