Alunecările de teren din judeţul Vâlcea fac probleme autorităţilor şi locuitorilor din comuna Goleşti

În judeţul Vâlcea sunt din nou probleme din cauza alunecărilor de teren. În comuna Goleşti, două familii au primit deja ordin de evacuare după ce pământul s-a surpat foarte aproape de casa lor. Şi alţi oameni îşi pot pierde locuinţele, dacă nu se intervine urgent. Autorităţile locale spun că pentru stabilizarea terenului ar fi nevoie de 20 de miliarde de lei vechi.

În momentul de faţă, aproximativ 250 de persoane se află în pericol din cauza instabilităţii terenului. Pentru două familii s-a emis deja ordin de evacuare. Una dintre acestea însă refuză să-şi părăsească locuinţa. Pe de altă partre, autorităţile locale susţin că au făcut toate demersurile necesare pentru a obţine în regim de urgenţă fonduri în vederea efectuării unor lucrări de stabilizare a terenului. Primele estimări arată că ar fi nevoie de aproximativ 20 de miliarde de lei vechi.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 martie