Declaraţie a preşedintelui PC, Daniel Constantin, despre posibila fuziune PLR-PC

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, spunea joi că posibila fuziune dintre PLR şi PC are ca obiectiv crearea unei noi forţe politice în România.
Daniel Constantin: „Cred că vom avea de câştigat şi noi şi colegii liberali din Partidul Liberal Reformator, pentru că vom putea, fiind a treia forţa politică, să transmitem mesajele pe care astăzi poate nu le transmitem în mod eficient, fiind grupuri mai mic, să le transmitem către electorat. Ne dorim şi obiectivul a fost foarte clar, să construim a treia forţă politică din România. Acesta este obiectivul pentru anul 2016”.
Daniel Constantin nu a exclus posibilitatea ca în urma fuziunii PC să piardă din actualii membri, însă pierderile vor fi minime, a mai spus liderul conservator citat de redactorul RRA, Alina Stănuţă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 martie)