Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, urmează să aibă o întrevedere cu liderul separatist transnitrean, Evgheni Şevciuk

Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, urmează să aibă în viitorul apropiat o întrevedere cu liderul separatist transnitrean, Evgheni Şevciuk. Evenimentul a fost convenit cu ocazia primei întâlniri pe care noul vicepremier moldovean, responsabil pentru reintegrare, Victor Osipov, a avut-o cu pretinsul ministru de externe din stânga Nistrului, Nina Ştanski.
Discuţiile au vizat necesitatea reluării negocierilor în formatul „cinci plus doi”, blocate încă din luna iunie anul trecut. De asemenea, părţile au convenit ca săptămâna viitoare să fie organizată o şedinţă a grupurilor comune de lucru pentru a fi examinate problemele cele mai stringente, a declarat Victor Osipov.
Victor Osipov: „Chestiuni legate de comerţ, de căile de transport a mărfurilor. Din păcate, reuniunile de acest gen şi reuniunile în formatul de „cinci plus doi” nu au mai avut loc de foarte mult timp şi asta a dus la aceea că s-au acumulat foarte multe chestiuni sensibile”.
Importanţa reluării activităţii grupurilor de experţi a fost confirmată şi de reprezentanta regiunii transnistrene, Nina Ştanski. În acest sens, în următoarele zile se va întruni grupul de experţi în domeniul transporturilor, având în vedere că există mai multe neînţelegeri în această privinţă, în particular, după ce Tiraspolul a decis că automobilele înmatriculate în Republica Moldova şi România trebuie să deţină cartea verde la intrarea pe teritoriul regiunii separatiste. De asemenea, săptămâna viitoare va avea loc şi o reuniune a grupului de experţi în domeniul economic, în condiţiile în care, atât la Chişinău, cât şi la Tiraspol se fac tot mai resimţite efectele crizei regionale.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 martie)