Preşedintele Comisiei Europene exclude posibilitatea unui eşec în negocierile cu Atena

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, deplânge lipsa de progres în discuţiile privind planul de finanţare pentru Grecia, dar exclude un eşec al negocierilor. Jean Claude Juncker afirmă ca decizia aparţine miniştrilor de finanţe din zona euro, dar Comisia Europeană va susţine ajungerea la un acord. La Bruxelles, unde s-a întalnit cu şeful executivului comunitar şi cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, premierul elen, Alexis Tsipras, s-a declarat optimist. În paralel, la Atena, colegii săi din guvern au continuat discuţiile tehnice cu creditorii internaţionali pe tema reformelor promise în schimbul finanţării. Detalii despre întâlnirile de astăzi de la Bruxelles are corespondentul Radio România, Cerasela Radulescu:

Reporter: Preşedintele Jean-Claude Juncker spune că va face o serie de propuneri prietenului său Alexis, numindu-l astfel pe premierul de la Atena, sosit astăzi la Bruxelles. Deşi se declară nemulţumit de evoluţiile negocierilor din ultimele săptămâni privind ajutorul financiar pe care parternii europeni trebuie să-l acorde Greciei, Jean-Claude Juncker a afirmat:

Jean-Claude Juncker: Exclud total un eşec. Nu doresc aceasta. Vreau ca europenii să rămână împreună. Nu e momentul diviziunilor, ci al unităţii. Ştiu că premierul elen este un pro-european şi cred că în următoarele săptămâni vom găsi o soluţie.

Reporter: Vizita la Bruxelles a premierului grec survine în urma tensiunilor dintre Atena şi Berlin din ultimele zile. Germania continuă să se arate nemulţumită de discuţiile cu guvernul grec, iar responsabilii de la Atena acuză în continuare Germania de lipsă de flexibilitate. Tsipras s-a întâlnit în această dimineaţă şi cu preşedintele Parlamentului, Martin Schulz, care de altfel i-a transmis premierului elen că speră ca neînţelegerile şi confruntările deschise dintre Grecia şi partenerii săi europeni să fie rezolvate. Premierul grec i-a răspuns că ţara sa a început deja să-şi îndeplinească promisiunile.

Alexis Tsipras: Cred cu tărie că e vorba de interesul comun, că nu este numai problema Greciei, este o problemă europeană.

Reporter: Tsipras a promis că orice neînţelegere va fi rezolvată din punctul său de vedere.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 martie