Exerciţii militare NATO în Marea Neagră

Ministrul apărării, Mircea Duşa se va întâlni mâine cu echipajele fregatei româneşti „Regina Maria” şi crucişătorului american Vicksburg. Cele două nave constituie, alături de altele din Canada, Italia, Turcia şi Germania, una din cele patru grupări navale multinaţionale ale Alianţei Nord-Atlantice care participă la exerciţii în Marea Neagră. Mâine, grupării navale NATO i se vor alătura două corvete, două nave purtătoare de rachete şi fregata „Mărăşeşti”, din partea Forţelor Navale Române, şi trei aeronave ale Forţelor Aeriene Române, a anunţat Ministerul Apărării de la Bucureşti.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 martie