Expoziţie în memoria faimosului Alexander McQueen, inaugurată la Londra

sursa: observer.com
sursa: observer.com

O expoziţie în memoria creatorului de modă Alexander McQueen a fost inaugurată la Londra. La eveniment au participat mai multe celebrităţi, printre care cuplul David şi Victoria Beckham, Salma Hayek, Naomi Campbell şi Kate Mos. Evenimentul de la Londra a fost intitulat „Savage Beauty” şi este axat, în special, pe colecţiile timpurii ale lui McQueen. Expoziţia include aproximativ 240 de piese realizate de designerul britanic. Alexander McQueen a fost desemnat în patru rânduri cel mai bun designer de modă din Marea Britanie. Iar în 2003, a fost decorat de către Regina Elizabeta a II-a cu Ordinul Imperiului Britanic. McQueen a murit la vârsta de 40 de ani în data de 11 februarie 2010. Expoziţia „Alexander McQueen: Savage Beauty” este deschisă pentru public din data de 14 martie, până în data de 2 august.

(www.publika.md – 14 martie)