Un studiu arată că există prea multe studii

Un studiu care s-a axat pe cercetarea ştiinţifică a relevat faptul că în ultima perioadă au fost publicate prea multe astfel de lucrări. Studiul, care se numeşte „Degradarea atenţiei în ştiinţă”, arată că volumul mare de lucrări disponibile la ora actuală cercetătorilor îngreunează absorbţia informaţiilor cu adevărat relevante. „Creşterea exponenţială a numărului de lucrări ştiinţifice le crează dificultăţi cercetătorilor de a urmări toate publicaţiile relevante domeniului lor de activitate. În consecinţă, atenţia acordată unei anumite lucrări, evaluată în funcţie de numărul de citări, se va deterioara rapid”, arată echipa de cercetători de la Universitatea Aalto. Studiul a fost realizat în parteneriat cu Bosch şi Hewlett-Packard. Acest lucru ar putea avea consecinţe negative asupra progreselor făcute de oamenii de ştiinţă. Indiferent cât de important este un anumit studiu, acesta este uitat pe măsură ce apar altele noi. Numărul de cititori, citările şi influenţa lui scad foarte repede. Acest lucru este valabil indiferent de domeniul de cercetare. Oamenii de ştiinţă spun că există prea multă informaţie care trebuie procesată.

(www.unimedia.md – 16 martie)