Alexandra Popescu-York: “Art & Fashion”

Alexandra Popescu-York-AfisÎn cadrul unui dublu eveniment de mare ținută, ICR New York va prezenta o expoziție de picturi și creații de modă ale cunoscutei artiste Alexandra Popescu-York. Acesta se va desfășura la sediul ICR NY, pe holul și în sala Auditorium, pe 27 martie 2015.

Cunoscut designer și artist plastic, Alexandra Popescu-York a fost prezentă la Couture Fashion Week New York, pe 15 februarie. Artista a aparut alături de alți 20 de cunoscuți designeri internaționali.

Pe site-ul oficial al Couture Fashion Week New York  (http://www.couturefashionweek.com/designers/), așa cum se poate vedea, Alexandra Popescu-York a fost nominalizată pe lista designerilor participanți la evenimentul din luna februarie a acestui an. Alexandra Popescu-York apare și pe lista artiștilor care au expus picturi în cadrul acestui eveniment (http://www.couturefashionweek.com/artists-exhibitors).

Sub titlul “Âme de l’artiste” („Artists’ Soul”), Alexandra Popescu-York a prezentat colecția de primăvară-vară 2015, în 15 februarie, în sala Broadway Ballroom din cadrul cunoscutei locații Crowne Plaza Times Square Manhattan.

La ICR New York, în 27 martie, pe holul și în sala Auditorium, Alexandra Popescu-York își va prezenta cele mai recente picturi-monumentale ce au ca sursă de inspirație România.

11000593_10153089180253766_7969786619520880227_nAlexandra Popescu-York este singurul artist-designer selectat de organizatori care va prezenta publicului american atât cele mai recente picturi ale sale, cât și cele mai recente creații vestimentare de high-fashion couture.

La ICR NY, vor fi expuse 15 tablouri de dimensiuni mari și medii din colecțiile de pictură ale Alexandrei “Hawaiian Jewels”, “Summer Calling”, „Extravagantza” și “Dangerous Florals”.

Designerul Alexandra Popescu York, care este și un cunoscut artist vizual, completează lumea modei cu propriile sale picturi monumentale, evenimente multi-media, proiecții suprapuse, un puzzle vizual în continuă mișcare. Artista, prin tot ceea ce face, are o mare legătură cu scena, arta spectacolului de teatru și de operă.

Pentru colecția de primăvară-vară, intitulată „Âme de l’artiste”, Alexandra Popescu-York a avut ca sursă de inspirație perioada Art Deco.

Alexandra Popescu-York a debutat în cadrul festivalului “New York Couture Fashion Week” pe 16 februarie 2014, lansându-și colecția sa de rochii couture intitulată “GranD’Or”, în celebrul “Grand Ballroom” de la hotelul New Yorker. Aceasta colecție a fost inspirată din tablourile sale, Alexandra fiind nu numai designer ci și artist plastic cu expoziții de pictură în palmares.

10996067_10153103843388766_1181908436318141099_nAlexandra Popescu-York s-a născut și a crescut în București, absolvind Liceul de Arte Plastice din București și, apoi, Facultatea de Arte Decorative și Design din cadrul Universității de Artă Plastică “Nicolae Grigorescu”. De 10 ani, este stabilită în New York, unde a urmat cursuri la celebrul Fashion Institute of Technology și unde a lucrat pentru case de modă americane. Nu a renunțat la pasiunea ei pentru pictură. Din 2008, a avut expoziții atât personale, cât și de grup în New York. Ceea ce o caracterizează pe Alexandra Popescu-York ca designer vestimentar este întrepătrunderea dintre arta plastică/pictură și creația vestimentară. Rochiile sale sunt inspirate din picturi românești celebre, dar și din operele unor pictori importanți ai artei universale.