Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost pus oficial sub acuzare pentru şantaj în dosarul senatoarei Gabriela Firea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost pus oficial sub acuzare, astăzi, pentru şantaj în dosarul care a pornit de la sesizarea senatoarei Gabriela Firea. Procurorul de caz i-a adus la cunoştinţă acuzaţia în timpul unei audieri care a durat cu puţin peste 20 de minute. Disputa dintre fostul şef de stat şi senatoarea PSD Gabriela Firea a început, anul trecut, în timpul anchetei desfăşurate de Comisia parlamentară Nana. Gabriela Firea, în calitate de purtător de cuvânt al comisiei, a făcut declaraţii care l-au nemulţumit pe preşedinte. Traian Băsescu a răspuns imediat cu afirmaţii referitoare la soţul senatoarei. El este acum din nou urmărit penal la aproape 11 ani după ce a mai fost în această situaţie în dosarul Flota.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 martie