Incident armat într-un restaurant suedez, soldat cu doi morţi

Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte câteva rănite în timpul unui incident armat, care a avut loc într-un restaurant din oraşul sud-vestic suedez Gothenburg, a anunţat poliţia. Potrivit unor informaţii, arme automate, probabil Kalashnikov, au fost folosite în acest atac, care a avut loc miercuri seara. Ulla Brehm, purtătoare de cuvânt a poliţiei, a declarat că incidentul este asociat cu bandă. Un martor ocular a declarat postului de televiziune STV că doi bărbaţi au intrat în restaurant şi au deschis focul. Atacul a avut loc când clienţii aflaţi în restaurant urmăreau un meci de fotbal.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 martie)