Mihail Gorbaciov susţine că eşecul perestroikăi este cauza principală a crizei din Ucraina

Situaţia din Ucraina este o consecinţă a eşecului perestroikăi şi a altor factori, susţine fostul preşedinte al fostei Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov. „Nu voi face referire în mod detaliat la conflictul ucrainean. Una dintre cauzele principale este eşecul perestroikăi şi deciziile iresponsabile care au fost luate la Belovejskaia Puşcia de liderii Rusiei, Ucrainei şi Belarus”, a afirmat Gorbaciov, într-un articol publicat vineri de ziarul „Rossiskaia Gazeta”. În opinia sa, următorii ani, de după perestroika, au devenit pentru Ucraina „un test al destrămării”. „Atrăgând ţara (Ucraina – n.r.) în ‘comunitatea euroatlantică’, Occidentul a ignorat în mod demonstrativ interesele Rusiei şi nimeni nu a avut de câştigat, ci dimpotrivă, toţi au avut doar de pierdut. A apărut pericolul real al unui nou război ‘rece’ şi chiar al unui  război ‘fierbinte'”, a menţionat fostul lider al URSS. După cum a subliniat în articol Gorbaciov, acum nu este momentul potrivit pentru acuzaţii reciproce sau de manevre îndreptate spre a anunţa victoria acestui conflict. „Acest conflict nu are o soluţie militară şi nici nu vor exista învingători”, a mai adăugat Mihail Gorbaciov. Fostul preşedinte al URSS a adresat un apel, prin care cere susţinerea unor paşi contructivi în reglementarea situaţiei din Ucraina.

(www.interfax.ru – 20 martie)