Relaţia cu administraţia Obama rămâne tensionată, după victoria în alegeri a premierului israelian Netanyahu

Netanyahu rămâne premierul de la Ierusalim. Presa israeliană vorbeşte despre fenomenul magic Netanyahu. Victoria netă în alegeri a partidului de dreapta Likud i-a deschis calea pentru un nou mandat de prim-ministru. După o campanie electorală controversată, societatea israeliană pare să se fi liniştit, dar nu şi administraţia Obama, preocupată de unele declaraţii ale liderului israelian. Dragoş Ciocârlan relatează.

Reporter: Pentru a patra oară, Benjamin Netanyahu va fi premier. Este fără precedent pentru un politician în istoria Israelului. Comentariile publicului şi ale presei din campania electorală au descris imagini controversate legate de cel care joacă un rol cheie în politica Israelului în ultimele două decenii. Judecând după participarea record la vot, peste 72% din electorat, şi victoria netă a partidului său, Likud, publicul pare să-i ierte tot şi să creadă în direcţia lui, chiar dacă a stârnit sentimente puternice, despre cel mai bun sau pentru tabăra opusă, cel mai rău. Netanyahu va avea al patrulea mandat de premier. Unii au vorbit despre magia Netanyahu, carismă, virtuozitate verbală şi mare talent de orator cu o voce de bariton. Alţii spun că este ceva înşelător şi că nu ar fi decât un actor într-un ambalaj de politician sub genericul Metro-Goldwyn-Mayer. Pentru alţii Netanyahu e o prezenţă care se impune prin conţinutul ce suscită emoţii negative. Când face un compromis, îl prezintă ca pe o victorie. Relaţia cu presa israeliană nu este bună. Nu prea sunt şanse să se schimbe. Dar în presa română are simpatizante care îi iartă şi faptul că este însurat. Unii analişti cred că a început deja campania electorală pentru viitoarele alegeri.

Benjamin Netanyahu a câştigat alegerile parlamentare din 2015 deoarece a ştiut exact ce trebuie să spună în campanie, mobilizând electoratul în favoarea sa. El are totuşi o mare problemă: relaţia cu administraţia Obama rămâne tensionată şi perioada care urmează va aduce noi provocări. Ieri Benjamin Netanyahu a dorit să clarifice comentariile făcute la adresa arabilor israelieni în timpul campaniei, spunând că nu trebuie scoase din context. Netanyahu a precizat că în ziua scrutinului s-a referit la un număr mare de alegători care votează împotriva lui şi de fapt le-a cerut adepţilor săi să nu rateze votul. În ceea ce priveşte statul palestinian, el a reamintit discursul din 2009, când a spus că un stat palestinian trebuie să recunoască Israelul ca stat al evreilor. Acum el adaugă că există circumstanţe care împiedică crearea statului palestinian deoarece Mahmoud Abbas nu recunoaşte statul evreilor şi alianţa cu organizaţia teroristă Hamas schimbă termenii unui acord.

Pentru o pace durabilă trebuie schimbaţi termenii. Orice teren cedat trece imediat sub controlul teroriştilor sprijiniţi de Iran sau chiar de ISIS. Netanyahu a explicat că această realitate poate duce la o situaţie care ar ameninţa existenţa statului Israel. Premierul a reiterat că se opune unui acord între marile puteri şi regimul de la Teheran, care practică terorismul. Un acord care lasă la dispoziţia Iranului capacităţile necesare fabricării armelor nucleare reprezintă o ameninţare pentru toţi. În fine, Benjamin Netanyahu a spus că este mândru să fie premier pentru toţi israelienii, evrei şi arabi, deoarece are responsabilitatea să vegheze pentru securitatea unicului stat al evreilor şi are convingerea că din acest motiv a fost ales.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 martie