Rusia şi alţi trei membri ai ONU au boicotat reuniunea cu privire la situaţia drepturilor omului în Crimeea

Reprezentanţii permanenţi ai Rusiei, Chinei, Venezuelei şi Angolei la Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite au refuzat să participe la şedinţa în care a fost discutată problema drepturilor omului în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată anul trecut de Federaţia Rusă – informează agenţia UNIAN. Reuniunea a avut loc la iniţiativa Lituaniei şi s-a desfăşurat în aşa-numitul „format Arria”, la care participă nu doar membri ai Consiliului de Securitate al ONU, ci şi reprezentanţi ai altor instituţii şi organizaţii. Misiunea Permanentă a Rusiei la ONU a anunţat în prealabil că nu va participa la şedinţă, calificând evenimentul ca fiind „contraproductiv şi provocator, care nu intră în sfera de competenţe a Consiliului de Securitate”. Anunţând presa că Rusia a decis să boicoteze reuniunea, reprezentanta permanentă a Lituaniei la ONU, Raimonda Murmokayte, a declarat „Rusia se grăbeşte întotdeauna să critice Ucraina, acuzându-o de încălcarea drepturilor omului, însă ignoră complet încălcările drepturilor omului acolo unde partea rusă controlează situaţia”.

(www.unian.net – 20 martie)