Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă efectuarea obligatorie a şapte vaccinuri

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă efectuarea obligatorie a şapte vaccinuri. Este vorba de: difterie, pertusis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi poliomielită. Experţii OMS reuniţi ieri, la o conferinţă la Cluj, au atras atenţia că scăderea imunizării creşte riscul apariţiei de epidemii. Rujeola si rubeola, de exemplu, erau pe cale de a fi eradicate, dar nu s-a reuşit, spun specialiştii, tocmai din cauza refuzului de a vaccina copiii. În România, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, vaccinarea cu ROR (rujeola, oreion, rubeola) a scăzut anul trecut sub 80% în unele zone. În Bucureşti s-a ajuns la o rată a vaccinării cu ROR de 78,3%, o scădere cu 20 de procente într-un singur an. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă populaţiei să caute surse credibile de informare în privinţa vaccinurilor. OMS urmăreşte în Europa creşterea acoperirii vaccinale la un nivel de peste 95%, singurul care poate garanta eliminarea unor boli.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 martie