Partidul Regiunilor din Ucraina a confirmat moartea fiului cel mic al ex-preşedintelui Victor Ianukovici

Conducerea fostului partid de guvernare din Ucraina, Partidul Regiunilor, a confirmat moartea fiului cel mic al fostului preşedinte Viktor Ianukovici şi a transmis o telegramă de condoleanţe părinţilor, văduvei şi fiului Iliia: „În ziua de 20 martie, în mod tragic şi-a curmat viaţa colegului nostru, fost deputat al Ucrainei din partea Partidului Regiunilor, unul dintre cei mai tineri reprezentanţi ai corpului deputaţilor Radei Supreme din legislaturile a V-a şi a VI-a, Viktor Viktorovici Ianukovici. În momentul decesului acesta avea doar 33 de ani”, se spune în telegramă.
În comunicatul Partidului Regiunilor din Ucraina nu se spune nimic despre circumstanţele morţii lui Viktor Ianukovici Jr. Duminica trecută mass-media ucraineană a făcut trimitere la surse şi a comunicat că moartea s-ar fi produs vineri, ca urmare a unui eveniment nefericit care a avut loc pe lacul Baikal, sub gheaţa căruia ar fi intrat microbuzul cu care călătorea juniorul. Un reprezentant al unei unităţi a Ministerului Situaţiilor de Urgenţă din Rusia a confirmat că în ziua de 20 martie în zona capului Hoboi a avut loc un accidet, ca urmare a căruia a decedat şoferul microbuzului, iar alte cinci persoane au fost salvate, dar printre acestea nu a fost nici o persoană cu numele de Ianukovici, decedatul fiind în posesia unui document de identitate cu numele Viktor Alekseevici Davâdov, născut în anul 1981 (n.red. – anul corespunde anului naşterii lui Viktor Ianukovici Jr).

www.tass.ru – 23 martie