PORTRET: ASR Principesa Margareta împlineşte 66 de ani

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta împlineşte joi, 26 martie, 66 de ani. Este cea mai mare dintre cele cinci fete ale Regelui Mihai I şi Reginei Ana de Bourbon-Parma – Elena, Irina, Sofia şi Maria – şi este a 82-a pe linia succesorală a tronului britanic. Patronează din anul 1990 fundaţia caritabilă care îi poartă numele, prin intermediul căreia ajută persoanele aflate în situaţii vulnerabile dar şi tinerii talentaţi. Din anul 1997 este succesoare la conducerea Casei Regale a României.

Principesa Margareta s-a născut la 26 martie 1949, la Lausanne, în Elveţia, la un an şi trei luni după ce Regele Mihai I a fost forţat să abdice şi a ales calea exilului. Ea poartă numele bunicii materne, Margareta a Danemarcei.

Îşi petrece primii ani de viaţă în Marea Britanie şi Elveţia, dar şi în Italia, alături de Regina Mamă Elena şi în Danemarca, la bunicii din partea mamei.

Parcurge studiile primare în Italia, Elveţia şi Marea Britanie, apoi urmează Liceul Francez din Elveţia.

După susţinerea Bacalaureatului, se află timp de un an lângă Florenţa, la Vila Sparta, alături de Regina Elena, de la care deprinde gustul pentru frumos şi cultură şi unde intră în contact cu diplomaţi şi intelectuali. Este perioada în care îşi fixează următoarele ţeluri în viaţă – absolvirea unei universităţi şi o carieră în cadrul Naţiunilor Unite.

sursa: www.romaniaregala.ro
sursa: www.romaniaregala.ro

În anul 1974 obţine licenţa la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, specializarea Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Public Internaţional, iar după absolvire este angajată pe post de cercetător în cadrul unor universităţi britanice, specializându-se în sociologie medicală şi sănătate publică şi, mai apoi, lucrează pentru OMS şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), poziţie din care ia contact cu suferinţele şi comunităţilor defavorizate, o experienţă care avea să constituie motivaţia puternică a luptei pe cont propriu pentru sprijinirea celor aflaţi în impas pe care avea să o înceapă în România după Revoluţie.

În anul 1983 se mută la Roma, unde obţine un post în cadrul Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), iar apoi, din 1986 lucrează în cadrul Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD).

La 18 ianuarie 1990 păşeşte pentru prima dată pe pământ românesc, însă emoţia puternică a fost urmată de tristeţea rezulatată în urma vizitelor pe care le-a făcut la orfelinate şi case de bătrâni în care existau condiţii îngrozitoare.

sursa: casa-regala.blogspot.com
sursa: casa-regala.blogspot.com

În 1990 înfiinţează, împreună cu Regele Mihai, Fundaţia Principesa Margareta a României, prin care şi-a propus să sprijine persoanele aflate în nevoie, dar şi tinerii talentaţi. Ulterior Fundaţia deschide birouri la Geneva, Londra, Paris, Bruxelles și New York, unde realizează parteneriate locale și atragere de fonduri pentru proiectele implementate în România, prin intermediul cererilor de finanțare și evenimentelor de fundraising.

În anul 1994, aflată în vizită la unul din orfelinate, Principesa îl cunoaste pe actorul Radu Duda, cel care se ocupa la acel moment de un proiect de terapie prin artă sprijinit de Fundaţia Pricipesei.

Alteţele Lor Regale Principesa Moștenitoare şi Principele Radu s-au logodit pe 10 iunie 1996, data aniversării căsătoriei Regelui şi Reginei, apoi a avut loc căsătoria civilă, la 24 iulie, iar cea religioasă pe 21 septembrie 1996 la biserica ortodoxă grecească din Lausanne, Elveţia. Cei doi petrec primii ani de căsătorie între România, Elveţia şi alte ţări europene pentru proiectele Fundaţiei, turneele artistice ale Principelui sau susţinerea cauzei României în plan extern.

În 1997 a fost numită de Regele Mihai drept succesoare la conducerea Casei Regale a României, iar la 30 decembrie 2007 tatăl său a desemnat-o pe Principesa Margareta drept moștenitoare a tronului cu titlurile de „Principesa Moștenitoare a României“ și de „Custode al Coroanei României“, printr-un act simbolic.

De asemenea, în anii 1997 şi 2002, Principesa l-a însoţit pe Regele Mihai în turneele efectuate pentru susţinerea aderării României la Uniunea Europeană şi Organizaţia Nord-Atlantică.

Principesa şi Principele locuiesc din anul 2001 la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

Principesa Margareta a primit de-a lungul vieţii numeroase medalii şi distincţii, cum sunt Marea Cruce a Ordinului Carol I – în anul 1996, Marea Cruce a Ordinului de Malta – în 2003, Cavaler al “Legiunii de Onoare” a Republicii Franceze – 2009 sau Marea Cruce a Ordinului Coroana României – în 2011.

Se mai ocupă şi de alte două organizaţii – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Săvârşin, dedicată dezvoltării rurale şi Fundaţia Regală de Management al Ospitalităţii.

Principesa Moștenitoare Margareta este Patronul Regal al “Duke of Edinburgh Award Romania”, Patronul spiritual al “Centrului de Specializare în reabilitarea Patrimoniului Construit” şi, împreună cu Principele Radu, patronează “Concursul Internaţional Basmele Reginei Maria” şi Festivalul Internaţional “EUROPAfest”.

De asemenea, Alteţa Sa Regală a acordat Înaltul Patronaj unor organizaţii şi evenimente cum sunt Societatea Enescu din Londra, Festivalului Transilvania Fest, Festivalului Sighişoara Medievală, şi Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic “Grand Prix Nova’’, organizat de Radio România

Din iunie 2005, Şcoala nr. 114 din Bucureşti îi poartă numele.

În noiembrie 2013 a fost lansată cartea “Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare”, de Sandra Gătejeanu Gheorghe, care reface cu documente, fotografii din arhiva familiei regale şi amintiri personale, portretul moştenitoarei tronului României.

În 2015, cei 25 de ani de existenţă a Fundaţiei Principesa Margareta înseamnă sprijin pentru zeci de mii de oameni aflaţi în situaţii dificile sau tineri de perspectivă şi peste 11 milioane de euro investiţi în ţara noastră.