O fetiţă din Siria „se predă”, confundând o cameră foto cu un pistol

Siria este protagonista celei mai rele crize umanitare de la Cel de-al Doilea Război Mondial. În patru ani, războiul a ucis peste 220.000 de persoane, iar alte 11,4 milioane au fost nevoite să-şi abandoneze casele. Puţini sunt jurnaliştii care îndrăznesc să intre în această ţară, din cauza ameninţării radicalilor islamişti, dar sunt şi câţiva care reuşesc, totuşi, să capteze fotografii care fac înconjurul lumii, pe Facebook sau Twitter. Este cazul reporterei Nadia Abu Shaban care a surprins portretul unei fetiţe de patru ani care a crezut că luneta camerei de luat vederi era o armă şi a ridicat mâinile. Copleşită de teroare la vederea camerei foto, copila a îngenunchiat şi a ridicat braţele în semn de predare. Jurnalista a împărtăşit fotografia cu prietenii săi de pe Facebook, imaginea devenind virală şi declanşând indignarea utilizatorilor care şi-au manifestat durerea faţă de o astfel de realitate. „În fotografie este o fetiţă. Ea crede că am o armă şi nu o cameră de filmare, din acest motiv, se predă”, a scris Nadia Abu Shaban pe contul său din reţelele de socializare. Astfel, jurnalista originară din Gaza a reuşit să suprindă în portretul fetiţei, frica în care trăiesc copiii din Siria, victime vulnerabile ale războiului. Bombe şi focuri de armă în şcoli şi orfelinate au făcut ca cei mici să nu se mai joace şi să trăiască fericiţi, trăind acum în frica de a fi asasinaţi.
Siria a depăşit Columbia ca ţară cu cel mai mare număr de strămutaţi din lume (7,6 milioane), lucru care părea de neimaginat până în urmă cu cinci ani. În plus, 3,8 milioane de sirieni au fost nevoiţi să se refugieze în ţările vecine, în Europa sau SUA, reducându-se numărul de enclave sigure, din cauza avansării radicalilor şi a abuzurilor regimului Bashar al Assad.

ABC (Spania), 30 martie 2015
Traducerea: Veronica Popa