Începe programul Rabla 2015

Astăzi, 1 aprilie, începe prima etapă a Programului de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto. Astfel, Programul Rabla 2015 oferă 25.000 de tichete, dintre care 20.000 pentru persoane fizice şi 5.000 pentru persoane juridice, precum şi trei variante de eco-bonus, în valoare de 750, 1.500 şi 2.500 de lei. Producătorii, importatorii şi distribuitorii de autoturisme se pot înscrie, de la 1 aprilie, în Programul Rabla, depunându-şi dosarele la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Depunerea dosarelor se va face în perioada 1 – 10 aprilie, urmând ca AFM să le analizeze şi să publice lista producătorilor respinşi, care pot depune contestaţii în termen de cinci zile. Ulterior, va fi publicată lista producătorilor validaţi să participe la programul din acest an, alături de lista colectorilor autorizaţi de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). După validare, cumpărătorii îşi vor putea achiziţiona automobilul dorit.
Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto, cunoscut în special sub numele de Rabla, este un program guvernamental, susţinut din fonduri alocate de Ministerul Mediului, în vederea eliminării din trafic a autovehiculelor vechi şi înlocuirii acestora cu altele noi, mai puţin poluante.

RADOR, 1 aprilie 2015