Proiectul „EU aleg România”, dezvoltat de Reţeaua Studiourilor Regionale – premiat la gala Romanian CSR Awards 2015

Echipa București FM a primit un premiu special în cadrul celei mai importante competiții dedicate responsabilității sociale corporative – Romanian CSR Awards.

Peste 100 de proiecte implementate pe parcursul anului trecut au fost înscrise în competiție şi au fost acordate distincţii celor care au avut impact în comunități.

„Gala Romanian CSR Awards este o recunoaștere a eforturilor companiilor de a susține comunitățile în care activează și o răsplată pentru oamenii care s-au implicat și au făcut posibilă implementarea proiectelor de responsabilitate socială”, a declarat Lăcramioara Botezatu, organizator al competiției.

Fosta gimnastă Andreea Răducan a fost premiată la categoria Star CSR pentru eforturile de susținere a dezvoltării tinerilor sportivi, de promovare a sportul și a principiilor unei vieți sănătoase.

Proiectul EU aleg Romania a fost apreciat pentru ideea promovării unor locuri deosebite din ţară, multe dintre ele foarte puţin cunoscute.

Campania iniţiată de Reţeaua Studiourilor Regionale a reuşit să contribuie la consolidarea sentimentului naţional, a respectului pentru ceea ce suntem şi conştientizarea faptului că România merită să fie pe harta turistică a lumii.