Un tărâm de basm: Białowieża, cea mai bătrână pădure din Europa, are 7.000 de ani

Cu o suprafaţă de peste 250.000 de hectare care se întind pe teritoriul Poloniei şi al Belarusului, rezervaţia Białowieża este una dintre cele mai vechi areale de pădure virgină din Europa, având aproape 7.000 de ani. UNESCO a inclus regiunea în patrimoniul mondial şi aceasta a devenit arie protejată. Peste 12.000 de specii de plante şi animale trăiesc în acest areal.
Atât Polonia, cât şi Belarus contribuie la protejarea acestei rezervaţii. În partea poloneză, ea este numită Parcul Naţional Białowieża, iar în Belarus are denumirea de Parcul Naţional Belovezhskaya Pushcha. Anual, rezervaţia este vizitată de circa 100.000 turişti.

harta

Protejată din Evul Mediu

După cum indică şi longevitatea sa, protejarea acestei regiuni are o tradiţie milenară. Încă din anii 1300, vânătoarea a fost restricţionată, iar în 1538, regele Sigmund I a introdus chiar pedeapsa cu moartea pentru cei care vânau bizoni. Din 1541 a fost declarată rezervaţie de bizoni (zimbri) iar în 1557 a fost emis primul document oficial care înfiinţa un comitet de supraveghere. Prin decret regal, în 1639, ţăranii care se angajau să contribuie la protejarea şi îngrijirea rezervaţiei erau dezrobiţi şi scutiţi de toate birurile.

O istorie zbuciumată

În secolele 18 şi 19, după ce Rusia, Prusia şi Austria şi-au împărţit teritoriul polonez, ţarii ruşi au început să încalce aceste reguli. Vânătoarea a fost permisă din nou, iar populaţia de bizoni a scăzut cu 3/5 în numai 15 ani. Ţarul Alexandru II a fost cel care a reinstituit protecţia rezervaţiei şi populaţia de bizoni s-a refăcut în câteva decenii. Cu toate acestea, tot el a fost cel care la un moment dat a ordonat lichidarea prădătorilor. Ca urmare, toată populaţia de lincşi, lupi şi urşi a fost exterminată.
În timpul Primului Război Mondial, toţi zimbrii au fost ucişi de soldaţii germani şi sovietici sau de braconieri. Bătrâna pădurea a rămas neprotejată până în 1921, când a fost din nou declarată rezervaţie şi repopulată cu bizoni aduşi din grădinile zoologice.
În Al Doilea Război Mondial, cei care îşi căutau refugiu în această pădure erau ucişi de Gestapo, mormintele acestora putând fi văzute şi astăzi.

Specii rare

Białowieża adăposteşte unii dintre cei mai vechi arbori din Europa, stejarii săi purtând nume ca „Marele Mamamuszi”(34 de metri), „Regele din Nieznanowo” (38 metri), „Împăratul Sudului” (40 metri) şi „Gardianul Zwierzyniec” (36 metri). Exploatarea forestieră este permisă în anumite zone, dar se află sub un control strict, având doar un rol de curăţare a pădurii.
În afară de arborii seculari maiestuoşi, Biłowieża este străbătută de râuri, are mlaştini şi poieni care alcătuiesc un ecosistem complex. Carnivorele mari au reapărut, fiind predominaţi lupii sau lincşii, dar şi vidrele. 56 de specii de mamifere, 13 tipuri de amfibieni şi 7 de reptile, precum şi 250 de specii de păsări locuiesc aici. Numai speciile de ciocănitori sunt în număr de opt. 900 de bizoni sunt acum în Biłowieża, după repopularea din 1921.
Ciupercile şi microorganismele care cresc pe copaci au fost catalogate la 12.000. Se estimează că un buştean prăbuşit este consumat complet de ciuperci şi mucegaiuri în circa 40 de ani.
Există o serie de plante, animale şi păsări pe cale de dispariţie care sunt protejate aici: o serie de mesteceni, stejari, sălcii şi arţari, vulturi, elani, bursuci, vidre, bufniţe, berze, lincşi şi mistreţi sălbatici.

www.todayifoundout.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă

11

7

10

8

2

6

1

5

4

3

Fôret Belovezhskaya Pushcha / Bialowieza