Procesiunea de Florii

Mii de credincioşi ortodocşi şi sute de preoţi au participat, astăzi, la Bucureşti, la Procesiunea de Florii, ce marchează intrarea lui Isus în Ierusalim. Daniela Mănuţă i-a însoţit pe participanţi şi relatează.

Reporter: Procesiunea ortodoxă a început la Mănăstira Radu Vodă din capitală, de unde mii de oameni, însoţiţi de 800 de preoţi, din Bucureşti şi Ilfov au plecat spre Catedrala Patriarhală. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, preotul Constantin Stoica, despre semnificaţia procesiunii de Florii.

Constantin Stoica: Mâine avem sărbătoarea Floriilor sau intrarea triumfală a mântuitorului în Cetatea Ierusalimului. Ramurile de finic şi de salcie simbolizează triumful sau biruinţa vieţii împotriva morţii. Legat de această procesiune este deja o tradiţie şi poate fi considerată o mărturie creştină în cetate.

Reporter: Oamenii cu care am discutat mi-au spus că participă anual la această procesiune şi vin să se roage pentru sănătate.

-: Ca să-l întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos intrarea în Ierusalim care va fi mâine sărbătorită în Sfintele Biserici de către toţi creştinii.

-: Aceeaşi bucurie o am pentru Domnul Iiisus Hristos cu toate că nu suntem la locurile sfinte, dar e o sărbătoare mare.

-: Ca să ne rugăm, mai ales că mâine sunt Floriile, pentru sănătate, pentru linişte, pentru pace.

Realizator: Şi la Iaşi, o mie de persoane au înfruntat, astăzi, frigul şi lapoviţa, pentru a lua parte la o procesiune dedicată Floriilor, care sunt celebrate, mâine, de toţi creştinii ortodocşi.