Date de la Institutul Naţional de Statistică

În luna martie, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 0,8 la sută, faţă de 0,4 procente luna precedentă, informeaza Institutul Naţional de Statistică. Preţurile de consum au fost în medie mai mari cu 0,4 la sută în martie faţă de luna precedentă, cele mai mari creşteri fiind înregistrate de tarifele mărfurilor nealimentare, urmate de cele ale alimentelor. Luna trecută, cele mai mari scumpiri le-au înregistrat fructele şi conservele din fructe, conservele de legume, combustibilii, ţigările şi produsele din tutun. Ieftiniri s-au înregistrat la ouă, cu aproape 5 procente, preţuri uşor mai mici având şi zahărul, carnea de porc sau cartofii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 aprilie