INTERNATIONAL BUSINESS TIMES: Rusia avertizează SUA că poate contracara scutul antirachetă

Recentul spectacol al puterii militare a SUA în Europa de Est pentru a linişti regiunea, inclusiv Polonia şi ţările baltice, a provocat o reacţie puternică din partea Rusiei. Aceasta a avertizat Statele Unite că are resursele militare pentru a contracara sistemele antirachetă americane. Alexander Lukaşevici, reprezentant oficial al Ministerului rus de Externe, a declarat că Rusia, în ciuda faptului ca are aceste capacităţi, ar prefera să nu le utilizeze.

Problema ucraineană

La mijlocul lunii martie, un mare convoi al infanteriei SUA a oferit un spectacol de forţă în Europa de Est, dorind să „reasigure o regiune îngrijorată” că luptele dintre rebelii sprijiniţi de Rusia şi forţele guvernamentale din Ucraina le pot afecta securitatea. Convoiul „Dragoon Ride”, pornit din Estonia, a trecut prin Letonia şi Lituania şi a intrat Polonia. Au participat tancuri Stryker şi vehicule blindate de la Escadronul 3 al Regimentului 2 Cavalerie, pe drumul de întoarcere spre Germania. Ele au luat parte, de asemenea, la exerciţiul „Atlantic Resolve”, pentru a scoate în evidenţă disponibilitatea NATO de a-şi apăra statele membre. Generalul Boguslaw Pacek, care conduce operaţiunile defensive, a declarat că acest convoi a transmis un semnal „celor din Est” că NATO este puternică şi unită, a relatat Fox News. Referindu-se la mesajul SUA, oficialul rus a susţinut că ţara sa are capacităţile necesare pentru a contracara orice ameninţare din partea sistemelor antirachetă americane. Însă Rusia dă dovadă de reţinere şi nu intenţionează să folosească aceste capacităţi fără să fie nevoie. Lukaşevici, de asemenea, a avertizat ţările care instalează acest sistem antirachetă american pe teritoriul lor. Moscova a protestat faţă de desfăşurarea scutului antirachetă în Europa, în special în jurul graniţelor sale. Rusia a luat, de asemenea, o serie de contra-măsuri şi a amplasat sisteme antirachetă de avertizare timpurie în regiunea Kaliningrad, în partea sa de vest. În ultima vreme, au existat relatări în mass-media că SUA încearcă să facă presiuni asupra Moscovei, în contextul crizei ucrainene, prin extinderea prezenţei sale în Europa de Est şi în Scandinavia, prin desfăşurarea sporită a sistemelor de apărare aeriană şi antirachetă, a unor unităţi ale armatei, precum şi a unor unităţi de supraveghere. Acest lucru coincide cu anunţul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, privind crearea unor noi centre de comandă în şase ţări: Polonia, România, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Estonia. În contextul schimburilor verbale dintre Rusia şi SUA, au avut loc şi multe manevre militare. Rusia a organizat un exerciţiu militar pentru exersarea interoperabilităţii dintre sistemele de rachete Topol şi sistemele sale de aviaţie. NATO, la rândul său, a convocat militari ai săi la câteva manevre în partea de vest a Ucrainei.

Sporirea securităţii aeriene

Între timp, Rusia şi-a intensificat capacităţile aeriene şi de apărare antirachetă, pentru a zădărnici orice ameninţare a sistemului Prompt Global Strike (PGS) al SUA. Acest lucru a fost declarat de oficiali militari ruşi de rang înalt. Potrivit generalului maior Kirill Makarov, adjunctul comandantului Forţelor Aeriene şi Cosmice ruse, ameninţarea potenţială a PGS împotriva Federaţiei Ruse este severă şi este o provocare primordială pentru Forţele Aeriene şi Cosmice, a relatat Press TV. Oficialul militar rus a declarat ca Rusia a acordat prioritate dezvoltării unui sistem eficient de apărare aeriană şi antirachetă, pentru a face faţă ameninţării reprezentate de PGS, prin care SUA urmăresc să realizeze atacuri ghidate cu precizie, cu arme convenţionale, spre orice ţintă din lume, în mai puţin de o oră. „Tocmai pentru a combate aceste capacităţi aeriene, noi construim sistemul de apărare aeriană şi antirachetă al Rusiei”, a declarat Makarov, adăugând că liderii politici şi militari ai Rusiei consideră drept primordială aceast misiune.

Arsenalul de rachete al SUA

Rusia estimează că Statele Unite vor avea cicra 8.000 de rachete de croazieră până în anul 2020, din care 6.000 vor fi capabile să transporte focoase nucleare. Makarov a declarat ca Rusia poate spune cu „un anumit grad de certitudine” că „în anumite condiţii”, aceste active militare ale SUA ar putea fi folosite împotriva unor ţinte din Rusia. Moscova, în noua sa doctrină militară adoptată în decembrie 2014, a enumerat, de asemenea, sistemul PGS, precum şi prezenţa militară sporită a NATO ca principale ameninţări de securitate. „Rusia este capabilă şi va trebui să dezvolte un sistem asemenea PGS”, a declarat ministrul adjunct al Apărării, Iuri Borisov, în decembrie 2014. Pe un ton de autoasigurare, Makarov a declarat că Rusia este deja în procesul de construire a noii generaţii de rachete de sol-aer S-500, care sunt capabile să intercepteze ţinte supersonice. Ţara a testat deja o nouă rachetă ghidată cu rază lungă de acţiune, pentru actuala generaţie de sisteme aeriene defensive S-400 sol-aer. Multe teste sunt în curs de desfăşurare şi cele mai multe dintre ele au avut succes, rachetele sol-aer au lovit cu succes ţintele, a adăugat oficialul rus.

INTERNATIONAL BUSINESS TIMES (ed Australia), 9 aprilie

Autor: Kalyan Kumar