„Sandu Tudor a fost motorul Rugului Aprins”

de Octavian Silivestru
de Octavian Silivestru

Sandu Tudor este considerat fondatorul grupului Rugul Aprins – grup care propovăduia rezistenţa anticomunistă prin rugaciunea inimii sau isihia. Povestea Rugului Aprins a început în 1943 când armata română a eliberat dintr-un lagăr sovietic pe Mitropolitul Nicolae al Kievului şi pe duhovnicul său I. Kulîghin. Ajuns în Mânăstirea Cernica, I. Kulîghin a început să vorbească despre rugăciunea inimii sau isihia. În 1944 Kulîghin a fost mutat la Mânăstirea Antim unde s-a întâlnit cu Sandu Tudor şi au început să discute despre Taina Rugului Aprins şi rugăciunea inimii. În scurt timp Mânăstirea Antim a început să fie vizitată de teologi, scriitori, filosofi, studenţi la diferite facultăţi – intelectuali care doreau să reziste comunismului prin rugăciune şi printr-o trăire religioasă puternică. Unul dintre membrii mişcării Rugului Aprins de la Mînăstirea Antim a fost preotul ieromonah Adrian Făgeţeanu, important duhovnic în Biserica Ortodoxa Română:

 icoana Rugului Aprins adusa de la Muntele Athos de Sandu Tudor
icoana Rugului Aprins adusa de la Muntele Athos de Sandu Tudor
Adrian Făgeţeanu
Adrian Făgeţeanu

În 1947 am venit la Mânăstirea Antim şi m-am înscris la [Facultatea de] Litere şi Filosofie. Părintele stareţ Sofian [Boghiu] m-a primit cu multă bunăvinţă şi dragoste. La Bucureşti conferinţa în sine [Rugul Aprins] era precedată de rugăciune. Aici, la Antim, se întâlneau somităţile Capitalei. Au participat mitropolitul Tit Simedrea. Apoi, mulţi scriitori, şi din alte categorii, chiar şi generali, toţi ce simţeau româneşte, pentru Ţară, pentru neam… părintele Benedict Ghiuş, care îsi facuse studile in Franţa …. de o fineţe, nu numai duhovnicească, teologică, ci în toate era ceva serafic….în toată atitudinea lui. Părintele [Dumitru] Stăniloaie era puţin mai hotărât, apăra nu numai biserica, ci şi neamul. Vasile Voiculescu era şi el subtil, poetic, visător…. Noi toţi socoteam că a pus în practică Vocea Inimii, mai mult ca alţii, Vasile Voiculescu. Motorul însă era Sandu Tudor care avea un talent extraordinar literar, care a fost directorul ziarului “Credinţa”… El a fost motorul “Rugului Aprins”. Cel mai mult vorbea despre rugăciune. El avea chiar cu totul altă rânduială decât noi aicea … El spunea că noaptea este mai puţin atras de alte mişcări, evenimente…şi atunci poate să se interiorizeze mai mult. Sandu Tudor punea accentul mai mult pe tâlcuire. Spunea că niciodată un decan sau profesor de la Faculatea de teologie nu poate să înţeleagă ce înţelege un trăitor. Deci, spunea că numai cei care trăiesc învăţătura creştină pot înţelege duhul. Şi vă spun că el a fost un adevărat convertit. Vă spun ceva care poate nu vă place nici dumneavoastră, nici altora: el nu a fost iubit. El era aşa de aspru cu el şi cu noi, că aproape toţi se fereau de el. Era foarte riguros. Nu-l iubeau, dar adevărul e că el era motorul. El era motorul. Şi îl respectam. Toate aceste conferinţe erau ţinute aici, în biblioteca Mănăstirii Antim. Acolo ne adunam, aveam şi mese şi scaune şi bănci, unde puteam să ne aşezam. Veneau şi studenţi, veneau mulţi scriitori, nu numai cei care au fost arestaţi. Veneau studenţi la teologie şi de la alte facultăţi. Şi înainte de părintele Daniil [Sandu Tudor], aceste conferinţe, să le spunem aşa, mai erau ţinute şi de alţii…El era de o fineţe, un fel de gingăşie duhovnicească, aşa, serafică, aşa cum se vorbeşte la catolici de acel Francisc de Assisi. El trecea limita obişnuită a dragostei închipuite de Mântuitor. Se spune să-ţi iubeşti duşmanul tău, dar   nu-ţi cere să iubeşti şi pe vrăşmaşul lui Hristos. Vrăşmaşul lui Dumnezeu. Dovadă că Moise a ucis un vrăşmaş a lui Dumnezeu şi totuşi Dumnezeu nu i-a luat uciderea drept crimă.

            În 1948 un Sandu Tudor m-a luat la Govora, unde vroia să continue Rugul Aprins.   La Govora se punea mai mare preţ pe rugăciune. La Govora această încercare a durat câteva săptămâni. Părintele Sandu Tudor a fost arestat înaintea mea. Eu am fost arestat chiar în seara de Ajun când mergeam să slujesc, chiar din uşa bisericii am fost luat. Am fost condamnat douăzeci de ani temniţă grea pentru activitate intensă contra clasei muncitoare. Am stat în închisoare până în 1964.

[Interviu realizat de Mariana Conovici, Octavian Silivestru, 14.07.2000. Arhiva de istorie orală – Radio România]