Vizita la Moscova a premierului Greciei, abordată din perspectivă istorică

Realizator: Vom vorbi, din mai multe perspective, despre vizita la Moscova a premierului Greciei, Alexis Tsipras. Vă propun însă, mai întâi, să privim în context instoric situaţia, pornim nu chiar de la ’48, ci doar de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, când s-au împărţit sferele de influenţă, iar Grecia urma să rămână în sfera de influenţă sovietică cu 10% şi cu 90% în sfera occidentală, adică invers decât în cazul României. Istoricul Dorin Matei, redactorul-şef al publicaţiei „Magazin istoric”.

Dorin Matei: Grecia a căzut după Al Doilea Război Mondial în sfera de influenţă occidentală şi sovieticii au fost foarte corecţi de altfel pentru că, după retragerea trupelor germane din Atena, vreo cinci zile Partidul Comunist Grec era stăpân la Atena, ar fi putut să pună mâna pe putere şi a fost „sfătuit” de reprezentanţii NKVD să nu o facă. Există, pe de altă parte, puternice legături istorice între Biserica Greacă şi Biserica Rusă pentru şi unii şi alţii sunt ortodocşi, ca şi noi de altfel şi sigur că, cum preoţii au un rol foarte important în societatea greacă, influenţa asta se face simţită. Surpriza ar fi poate mai mare în ceea ce priveşte apropierea Greciei de Rusia la ora actuală decât în cazul Cehiei sau al Ungariei, pentru că în 1938 Cehoslovacia privea cu mari speranţe către Moscova şi era foarte supărată că nici Polonia nu permitea trupelor sovietice să vină să o ajute împotriva Germaniei. Ungaria, în ’40, la fel, avea relaţii foarte calde cu Moscova. În ceea ce priveşte Grecia şi relaţia ei cu Moscova, cred că Moscova joacă şah şi Grecia joacă poker, pentru că Moscova profită de dificultăţie economice actuale ale Greciei, identificând încă o ţară din Uniunea Europeană cu care poate să stabilească un soi de relaţii privilegiate sau creează impresia că stabilesc un soi de relaţii privilegiate, scopul /preliminar/ al Moscovei fiind să demonstreze că Uniunea Europeană este de fapt o alcătuire artificială, că Uniunea Europeană nu funcţionează în plan politic, chiar dacă în plan economic poate că funcţionează mult mai bine. Moscova niciodată sau aproape niciodată nu discută direct cu Uniunea Europeană, ci discută cu fiecare ţară în parte. În fond, vizita lui Tsipras vine după vizita premierului italian la Moscova, Moscova încearcă să creeze un nou gazoduct după eşecul South Stream prin Turcia, Grecia, Ungaria, Austria ş.a.m.d., încât promisiuni prea mari nu a căpătat Tsipras şi a ţinut să precizeze oficial că nu s-a dus să ceară ajutor şi că nu va ieşi din zona euro cu ajutorul Moscovei. Nici nu avea cum să o facă pentru că Moscova are propriile probleme economice destul de grave şi nu are capacitatea să acopere datoria Greciei, aşa încât, surpriză poate să fie, dacă judeci istoria clipei, ca să spun aşa, dacă priveşti pe durată mai lungă nu este o supriză. Repet, este un joc de şah din partea Moscovei, care vrea să ţină în şah Uniunea Europeană, aşa cum vrea să ţină în şah şi NATO, iar din partea Greciei o partidă de poker, în speranţa că agitând primejdia apropierii de Moscova va obţine din partea creditorilor şi a Uniunii Europene condiţii mai uşoare.

Realizator: Iar cu lecţia istoriei în spate, cum vedeţi dumneavoastră viitorul Greciei? Se va redresa sau va fi o permanentă echilibristică, economic vorbind?

Dorin Matei: Da, acum întrebarea priveşte mai mult economică decât cea istorică. Istorică, ştim cu toţii, au mai fost astfel de momente când, vorba domnului Andrei Pleşu, „Grecia dansa şi Europa a plătit”. Nu este prima criză de acest gen. Este ceva mai complicat, pentru că acolo este un mecanism mult mai coerent, cel al zonei euro. Bănuiesc că nu va fi lăsată Grecia să părăsească zona euro pentru că ar fi consecinţe economice destul de dificile, dar şi dacă Grecia se va încăpăţâna să meargă pe mâna lui Tsipras şi a partidului lui s-ar putea să nu-i fie tocmai uşor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 aprilie