Calendarul evenimentelor, 12 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 – Cultură

* Praga: Are loc proiecţia filmului „Sunt o babă comunistă/”I Am an Old Communist Hag”, regia Stere Gulea – ora 20:45, în cadrul Zilelor Filmului European, ce se desfăşoară în perioada 9 – 26 aprilie

Aniversări – Comemorări

– Învierea Domnului (Sfintele Paşti); (Slujba Sf. Mucenic Sava de la Buzău se va săvârşi în a doua zi de Paşti) (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

– Duminica Învierii Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Cristos (Sfintele Paşti) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– Duminica Divinei Milostiviri (a 2-a a Paştelui) (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– 1884, 12/25: S-a născut Daniel Danielopolu, medic, fiziolog şi farmacolog; a fondat şi a condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei Române (1948-1955); a iniţiat înfiinţarea Academiei de Medicină; a abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţia cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca sisteme; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (m. 1955)

– 1890: S-a născut Vintilă Ciocâlteu, medic eminent, cercetător, profesor de biochimie şi poet; co-invetatorul reactivului Folin-Ciocâlteu (la 37 ani), care se utilizează pe scară largă şi astăzi, atât la determinarea fenolilor cât şi la titrarea/dozarea proteinelor (m. 1947) – 125 de ani

– 1904: S-a născut Mihail Steriade, scriitor şi traducător, stabilit în Belgia (a fost directorul Centrului Cultural Român din Louvain şi conferenţiar la Universitatea din Liège, unde a predat limba şi literatura română) (m. 1994). NOTĂ: Unele surse

(www.crispedia.ro/Mihail_Steriade, http://www.uniunea-scriitorilor-filiala-bucuresti-proza.eu/scriitori-romani_date_de_nastere_4.html) dau ca an al morţii 1993

– 1912: S-a născut Dinu Stelian, compozitor, dirijor şi profesor, personalitate marcantă a muzicii româneşti contemporane (m. 1997)

– 1913: S-a născut Jodál Gábor, compozitor de origine maghiară din România (m. 1989)

– 1930: S-a născut Helmut von Arz, pictor, grafician şi ilustrator german originar din România – 85 de ani

– 1939: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) prozatorul şi ziaristul Alexei Rudeanu (a semnat şi cu pseudonimul Alexander Mertz) (m. 2013)

– 1940: S-a născut Mircea Martin, critic şi teoretician literar, eseist, editor şi profesor; membru corespondent al Academiei Române din 2014 – 75 de ani

– 1944: Reluarea convorbirilor româno-sovietice de la Stockholm, între reprezentanţii oficiali ai celor două ţări; Guvernul sovietic transmite condiţiile „minimale” de armistiţiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a „celei mai mari părţi a ei” la România; aceleaşi condiţii sunt comunicate şi la Cairo (unde aveau loc convorbiri între emisarul opoziţiei democratice din România, Barbu Ştirbei, plecat cu consimţământul mareşalului Ion Antonescu, şi reprezentanţii Marii Britanii, SUA şi URSS, privind desprinderea României de Reich)

– 1949: S-a născut actorul Florin Zamfirescu

– 1949: S-a născut profesorul universitar dr. Ion Gh. Roşca, rector al ASE în perioada 2004 – 2012 (m. 2013)

– 1950: S-a născut pictorul George Rădeanu – 65 de ani

– 1961: A murit fizicianul Gheorghe Manu, figură deosebită în mişcarea naţională de rezistenţă de după al doilea război mondial (n. 1903)

 – 1962: A murit Constantin I. Gane, publicist, prozator şi şi memorialist, autor al unor istorii romanţate, între care „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, care l-au făcut celebru (n. 1885)

 – 1970: Se deschid pentru circulaţie primele două benzi ale autostrăzii Bucureşti-Piteşti – 45 de ani

 – 1994: A murit compozitorul şi dirijorul Mişu Iancu (n. 1909)

 – 2002: A murit scriitorul Platon Pardău (n. 1934)

EVENIMENTE EXTERNE

– Berlin:Vizita premierului indian, Narendra Modi, în Germania

– Vatican: Papa prezidează o mesă pentru credincioșii de rit armean la centenarul genocidului armean

– Rabat: Vizita ministrul francez de finanţe, Michel Sapin, a cărui țară este primul partener economic al Marocului

– Doha: Cel de al 13-lea Congres al Națiunilor Unite privind prevenirea criminalităţii și justiția penală, axate pe legăturile dintre crimă şi dezvoltare (12 – 19 apr.)

– Daegu, Coreea de Sud: Cel de-al 7-lea Forum Mondial al Apei la care sunt aşteptaşi aproximativ 35.000 de participanți, oficiali guvernamentali, oameni de știință și ONG-uri (12 – 17 apr.)

Aniversări – Comemorări

 – „Ziua Mondială a Aviaţiei şi Cosmonauticii” (aniversare stabilită de Federaţia Internaţională a Aviaţiei); marchează primul zbor al omului în Cosmos, în anul 1961; este vorba de zborul în spaţiu al sovieticului Iuri Gagarin, la bordul navei „Vostok”, zbor care a durat 108 minute; de la bordul navei a avut loc, în direct, o transmisie televizată

– 1794: S-a născut, la Paris, Germinal Pierre Dandelin, matematician şi profesor belgian (m. 1847)

– 1801: S-a născut compozitorul austriac Joseph Lanner (m. 1843)

– 1839: S-a născut Nikolai Mihailovici Prjevalski, inginer topograf, geograf şi explorator rus de origine poloneză; a contribuit semnificativ la prezentarea Asiei Centrale europenilor şi a descris singura specie de cai sălbatici, care îi şi poartă numele, Calul lui Prjevalski (m. 1888). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1838

– 1888: S-a născut pianistul rus Heinrich Neuhaus (m. 1964)

– 1898: S-a născut soprana americană de origine franceză Lily Pons (m. 1976)

– 1898: Fizicienii Marie Sklodowska-Curie (de origine poloneză) şi soţul ei, Pierre Curie (francez), au descoperit elementele chimice radioactive radiu (Ra) şi poloniu (Po)

– 1923: S-a născut Barbara Jelavich, istoric american; contribuţii privind istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 1995)

– 1933: S-a născut Montserrat Caballé, cântăreaţă de operă (soprană) spaniolă de origine catalană; renumită pentru tehnica ei bel canto

– 1938: A murit bas-baritonul rus Feodor I. Şaliapin, stabilit în Franţa în 1922; unul din cei mai reunumiţi cântăreţi de operă din prima jumătate a secolului al XX-lea (n. 1873)

– 1939: S-a născut Alan Ayckbourn, dramaturg şi scenarist britanic

– 1940: S-a născut pianistul şi compozitorul afro-american Herbie Hancock, unul dintre cei mai reprezentativi artişti ai jazz-ului modern – 75 de ani

– 1945: A murit Franklin Delano Roosevelt, om politic democrat american; preşedinte al SUA între anii 1933 şi 1945; a iniţiat un plan de reforme (New Deal) pentru redresarea economiei americane după marea criză economică din 1929-1933; în timpul celui de-al doilea război mondial s-a afirmat ca partizan al unei strânse alianţe antifasciste; a hotărât fabricarea bombei atomice şi, printr-o diplomaţie activă, a pregătit sfârşitul războiului (n. 1882) – 70 de ani

– 1956: S-a născut actorul american de origine cubaneză Andy Garcia

– 1971: A murit Igor Evghenievici Tamm, fizician rus, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1958, împreună cu Pavel Cerenkov şi Ilya Frank, pentru rolul său în explicarea efectului Cerenkov (n. 1895)

– 1975: A murit cântăreaţa americană de music-hall Josephine Baker, stabilită în Franţa în anul 1947 (n. 1906) – 40 de ani

– 1981, 12-14: Primul zbor al navetei spaţiale americane „Columbia”, având la bord pe astronauţii John Young şi Robert Crippen; naveta a efectuat în următorii ani mai multe zboruri, printre care misiuni comerciale, militare şi ştiinţifice, având de fiecare dată la bord între cinci şi şapte astronauţi (ultima misiune a navetei „Columbia” a început la 16.I.2003 şi s-a încheiat tragic, la 1.II.2003, în timp ce revenea pe Pământ; naveta s-a dezintegrat deasupra statului Texas, cu numai 16 minute înainte de momentul prevăzut pentru aterizare; la bord erau şapte astronauţi, şase americani şi un israelian)

– 1989: A murit Ray Robinson „Sugar” (născut Walker Smith Jr.), pugilist american, de șase ori campion mondial (n. 1920)

* * * * *