Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării începe acţiunea de populare de icre embrionate de şalău

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării începe, de astăzi, acţiunea de populare de icre embrionate de şalău.
Pentru al doilea an consecutiv, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării desfăşoară o acţiune de repopulare cu şalău a complexului de lacuri Razim – Sinoe. Procesul de reproducere naturală dirijată a şalăului se realizează doar la staţiunea de cercetare de la Enisala, în care, timp de două luni, sunt pregătite, pe un substrat vegetal cu rădăcini de salcie, cuiburile embrionate de şalău. Astăzi vor fi lansate în apa salmastră a lacului Razim nu mai puţin de 2.000 de astfel de cuiburi, fiecare cuib având circa 30.000 de icre embrionate de şalău. Pentru a ajunge la greutatea minimă de consum de un kilogram şi jumătate pe exemplar va trebui, însă, să aşteptăm trei ani.