„Bulgaria acordă atenţia necesară combaterii corupţiei”, susţine Jyrki Katainen

Sunt extrem de mulţumit de faptul că în Bulgaria se acordă atenţia necesară combaterii corupţiei, element-cheie al atragerii investiţiilor„, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen, după ce s-a întâlnit, la Sofia, cu premierul bulgar, Boiko Borisov. „Este interesant să analizăm, atât din punct de vedere naţional, cât şi european, modalitatea în care se descurcă Bulgaria cu provocările în domeniul supremaţiei legii şi al justiţiei. Astăzi m-am întâlnit cu reprezentanţii guvernului bulgar în legătură cu Fondul de investiţii pe care Europa doreşte să îl prezinte, pentru a ajuta sectorul privat să aibă mai multe investiţii. Însă, pentru ca lucrurile bune să se întâmple în acest domeniu, este necesar un climat de investiţii adecvat. Trebuie să subliniez că este foarte importantă lupta împotriva corupţiei. Sunt mulţumit de faptul că în Bulgaria se acordă atenţia necesară şi sunt întreprinse măsurile necesare pentru combaterea corupţiei. Este important să se acorde o atenție deosebită educației. Aceasta este, de asemenea, o condiție necesară pentru îmbunătățirea climatului de investiții în vederea creșterii competitivității și atragerii investițiilor„, a precizat Katainen. Vicepreşedintele Comisiei Europene a explicat că Fondul european pentru investiţii poate fi de ajutor întreprinderilor mici şi mijlocii. Potrivit oficialului european, o altă condiţie importantă pentru Comisia Europeană este ca prin intermediul mecanismelor sale să poată fi asigurată securitatea energetică. „Este necesar un sprijin pentru Bulgaria pentru a realiza securitatea energetică. Trebuie să ne asigurăm că Bulgaria dispune de eficiența energetică necesară„, a mai spus Katainen.

www.focus-news.net – 16 aprilie