Şeful FMI a salutat progresul în realizarea reformelor în Ucraina

Directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a avut, duminică, o întâlnire de lucru cu ministrul ucrainean al finanţelor, Natalia Iaresko, cu ministrul dezvoltării economice şi al comerţului, Aivaras Abromavičius, precum şi cu şeful Băncii Naţionale a Ucrainei, Valeria Gontareva, care se află la Washington. Potrivit afirmaţiilor purtătorului de cuvânt al FMI, Lagarde „a salutat progresul înregistrat în realizarea programului de reforme economice în Ucraina”. „Lagarde şi miniştrii ucraineni au convenit importanţa continuării adoptării de către Guvernul ucrainean a măsurilor politice cheie, precum şi a menţinerii sprijinului extern” – a subliniat purtătorul de cuvânt al FMI, având în vedere intenţia Kievului de a realiza restructurarea datoriilor ucrainene.

www.itar-tass.com – 19 aprilie