România zboară cu Alitalia la Expo Milano 2015

Marți, 21 aprilie, la Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a avut loc Conferința de Presă în cadrul căreia a fost prezentat proiectul Pavilionului România la Expo Milano 2015 precum și ofertele speciale destinate vizitatorilor români din partea Alitalia, companie aeriană oficială a Expo Milano 2015.

 La conferință au participat Georgian Ghervasie – Comisar General pentru Romania la Expo Milano 2015, Diego Brasioli – Ambasadorul Italiei la București, Doris Theodora Mircea – Reprezentant cu însărcinări speciale cu rang de Director General Coordonatorul Centrului Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Luca Gentile – Director General ICE Bucureşti şi Marco Rottino – Country Manager Romania & Moldova Alitalia.

 Georgian Ghervasie, Comisar General pentru Romania la Expo Milano 2015 a declarat că deja au fost confirmate peste 145 de țări participante la Expo Milano 2015, precum și 3 organisme internaționale de susținere a inițiativei. De asemenea, oficialul MAE a oferit asigurări că Pavilionul României va fi gata până pe data de 1 mai. Domnia sa a declarat că bugetul României pentru participarea la Expo Milano 2015 este de 3,5 milioane de euro și că amplasarea Pavilionului României este deosebit de bună, având ca vecini expoziționali țări precum Spania, Mexic, Vatican, Israel și Italia. Tema aleasă de România pentru participarea la această expoziție internațională este “Cultură și hrană”. Ghervasie a prezentat și proiectul Pavilionului România.

Pavilionul va fi structurat pe două nivele, pe 5 arii tematice (biodiversitate, agricultură şi energia verde, fructe şi legume, cultură şi tradiţie, gastronomie) şi va oferi vizitatorilor informaţii prin intermediul unor tehnologii multimedia. Etajul va reflecta elementul tradițional – aici va fi creat un restaurant, în scopul promovării bucătăriei românești, precum și o grădină care va fi menținută vie pe toată durata expoziției, acoperișul fiind din stuf.

 Marco Rottino, Country Manager Alitalia pentru România și Bulgaria, a declarat în timpul conferinței de presă că pentru a facilita publicului român accesul la eveniment, sub tema “Connecting the World”, Alitalia și Etihad Airways, companiile aeriene oficiale la EXPO Milano 2015 au pregătit oferte speciale. Zborurile au fost suplimentate, iar prețurile biletelor vor fi speciale pe toată durata evenimentului. Pentru cetățenii români, Alitalia oferă prețuri începând de la 99.99 euro pentru zborurile București-Milano, Milano-București, iar biletele de acces la Expo Milano 2015 costă 32 de euro.

 Rottino a declarat că Alitalia va asigura pe toată perioada de desfășurare a expoziției, 6 zboruri directe săptămânale, de la București către Milano Linate și 12 zboruri săptămânale de la București către Roma, care vor avea conexiuni cu cele 150 zboruri săptămânale de la Roma către Milano. De asemenea, vor fi disponibile pachete speciale alcătuite din bilet de avion + hotel + bilet de intrare la expoziție, oferte ce vor fi disponibile prin intermediul acordurilor cu principalii tour operatori din România.

În toate aeroporturile din Italia va exista un birou special de check-in destinat pasagerilor care prezintă un bilet de intrare la Expo Milano 2015.

 În timpul acestei conferinţe de presă a fost prezentat şi acordul de colaborare între ICE – Institutul Italian pentru Comerţ Exterior şi Ministerul Afacerilor Externe – Unitatea Proiecte Expoziţii Mondiale, în vederea participării României la Expo Milano 2015. Acordul a fost semnat de domnul Georgian Ghervasie, Comisar general pentru România la Expo Milano 2015 şi de Luca Gentile, Director General ICE Bucureşti.

 Expo Milano 2015 (1 mai – 31 octombrie), sub egida “Feeding the Planet, Energy for Life”, este un eveniment global cultural, educațional și științific. Ținta lui este să exploreze arta culinară la nivel mondial, militând pentru dezvoltare sustenabilă.

 Va fi cel mai mare eveniment mondial organizat vreodată cu scopul unirii țărilor și a locuitorilor din întreaga lume. Sunt așteptați peste 20 de milioane de vizitatori, care vor avea la dispoziție din partea Alitalia și Etihad Airways peste 100 de zboruri înspre și dinspre Milano, zboruri ce vor lega 866 de orașe din întreaga lume prin 125 de curse directe și 741 de curse cu escală.

 Există și posibilitatea participării online, pe http://www.expo2015.org/.